Lăsarea bărbii

**Admin** Vin Mai 27, 2011 7:34 pm

De chestiunea de care ne ocupăm se leagă şi lăsarea bărbii să crească. Al-Bukhari a relatat în legătură cu aceasta preluând de la Ibn Omar, care l-a auzit pe Profet -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- zicând: ’’Deosebiţi-vă de politeişti, lăsaţi bărbile să vă crească şi scurtaţi-vă mustăţile! ’’. Hadisul ne dezvăluie motivul acestei porunci, aceasta fiind deosebirea de politeişti, avându-se în vedere prin ei magii care se închinau la foc. Aceştia îşi tăiau bărbile, iai unii dintre ei, chiar şi le rădeau. Profetul le-a poruncit musulmanilor să se deosebească de ei, pentru a le educa independenţa personalităţii şi pentru a se distinge sub aspectul înfăţişării exterioare şi al convingerilor, pe lângă faptul că în raderea bărbii este o răzvrătire împotriva firii şi o asemănare cu femeile, deoarece barba este unul dintre semnele distinctive ale bărbăţiei.

Lăsarea bărbii să crească nu înseamnă că nu se taie absolut nimic din ea, fiindcă aceasta ar putea duce la lungirea ei nefirească şi l-ar putea incomoda pe cel care o poartă. Dimpotrivă, lungimea şi lăţimea ei trebuie ajustate, aşa după cum a relatat At-Tirmizi într-un hadis şi aşa cum procedau o parte dintre înaintaşi. ’Ayyad a zis: ’’Raderea bărbii şi retezarea ei nu sunt recomandabile, dar ajustarea lungimii şi lăţimii ei, atunci când creşte prea mare, sunt preferabile’’.

Iar Abu Şama a zis: ’’ A apărut un neam [ de oameni ] care-şi rădeau bărbile, şi acesta este mai vestit decât zoroaştrii despre care se relatează că şi le scurtau ’’.

Numeroşi legişti (fuqaha’) au oprit de la raderea bărbii, luând ca argument pentru aceasta porunca Trimisului :s: de a o lăsa să crească, căci porunca iniţială, îndeosebi pentru faptul că el a justificat aceasta prin necesitatea de a fi altfel decât necredincioşii, iar deosebirea de ei este un lucru obligatoriu.

Nu s-a transmis despre niciunul dintre înaintaşi că ar fi abandonat vreodată această obligaţie. Unii dintre savanţii teologi din epoca noastră admit raderea ei sub influenţa realităţii şi supunându-se tendinţei generale, însă ei spun: Lăsarea bărbii să crească este unul dintre lucrurile obişnuite de Profet şi nu este dintre lucrurile stabilite ca Lege, prin care oamenii se dedică slujirii lui Allah. Realitatea este că lăsarea bărbii să crească nu a fost numai confirmată de Profet, ci a fost cerută în mod expres pentru deosebirea de necredincioşi. Ibn Taymiyya a afirmat pe bună dreptate că legiuitorul a cerut în mod special deosebirea de necredincioşi, căci asemănarea cu ei în privinţa aspectului exterior atrage după sine acceptarea lor şi în fond, atrage după sine asemănarea cu ei şi în privinţa înfăţişării exterioare. Aceasta este un lucru confirmat de simţuri şi de experienţă. Şi el a mai spus că toate deopotrivă – Coranul, Tradiţia şi consensul – poruncesc ca musulmanii să se deosebească de necredincioşi şi opresc de la asemănarea cu ei în toate privinţele. Tot ceea ce ar putea să fie motiv al unei stricăciuni ascunse a fost oprit, iar asemănarea cu ei în înfăţişarea exterioară este motiv pentru asemănarea cu ei şi în privinţa obiceiurilor şi faptelor reprolabile, ba chiar în privinţa convingerilor. Iar stricăciunea decurgând din asemănare se poate să nu iasă la iveală, dar dispariţia ei se poate să fie dificilă sau chiar imposibilă, iar Legiuitorul a interzis tot ceea ce este motiv de stricăciune.

Aşadar, există trei păreri în legătură cu raderea sau neraderea bărbii:

- O părere după care raderea bărbii este interzisă, susţinută de Ibn Taymiyya şi de alţii;

- O părere după care raderea bărbii nu este recomandabilă, susţinută de ’Ayyad în Fath al-Bari, fără a fi confirmată de alţii;

- O părere după care raderea bărbii este permisă, susţinută de unii savanţi teologi din această epocă.

Probabil că părerea cea mai apropiată de adevăr şi mai justă este calea de mijloc, adică aceea care afirmă că raderea nu este recomandabilă, pentru că porunca dată de Profet în această privinţă nu se înţelege ca o obligaţie categorică, chiar dacă aduce argumentul deosebirii de necredincioşi. Cel mai apropiat exemplu asemănător cu această situaţie este cel referitor la vopsirea părului cărunt, pentru deosebirea de evrei şi de creştini, dar unii companioni (sahaba) nu şi-au vopsit părul, ceea ce dovedeşte că aspectul acesta a fost considerat facultativ.

Este adevărat că nu s-a transmis despre niciunul dintre înaintaşi că el şi-ar fi ras barba, dar aceasta se datorează probabil faptului că nu aveau nevoie să şi-o radă, pentru că face parte din obiceiul lor.

Lun	Mar	Mier	Joi	Vin	Sam	Dum
1	2	3	4	5	6	7
8	9	10	11	12	13	14
15	16	17	18	19	20	21
22	23	24	25	26	27	28
29	30