Acasa
ConectareCăutare
Ultimele subiecte
Subiectele cele mai active
Bookmarking social
Pastrati adresa Descopera Islamul pe site-ul dvs. de bookmarking social
Pastrati adresa Surorile Musulmane Forumul Femeilor Convertite la Islam pe site-ul dvs. de bookmarking social
Cine este conectat?
În total sunt 3 utilizatori conectați: 0 Înregistrați, 0 Invizibil și 3 Vizitatori Nici unul
Recordul de utilizatori conectați a fost de 10, Dum Apr 19, 2020 12:53 pm
islamic clock
calendar islamic
Savanti musulmani ce au contribuit la dezvoltarea medicinei
Pagina 1 din 1
Savanti musulmani ce au contribuit la dezvoltarea medicinei
Admin Dum Mai 08, 2011 1:31 pm
El Zahrawi (Albucasis) – tatăl chirurgiei
de Dr. Monzur Ahmed (traducere facuta de sora Narqis pentru Asociatia Surori Musulmane)
Aproape cu o mie de ani in urma, cand Spania (Andalusia) facea parte din imperiul islamic, a trait langa orasul capitala Cordoba, unul dintre cei mai mari pionieri ai chirurgiei, in mare parte uitat astazi. El a fost cunoscut ca El Zahrawi, desi in limbile europene numele sau a fost scris in peste 12 feluri diferite: Abulcases, Albucasis, Bulcasis, Bulcasim, Bulcari, Alzahawi, Ezzahrawi, Zahravius, Alcarani, Alsarani, Aicaravi, Alcaravius, Alsahrawi etc.
Se crede ca El Zahrawi s-a nascut in orasul El-Zahra, aflat la circa 10 km la Nord-Vest de Cordoba, undeva intre 936 si 940 (E.N.). Aici a trait, a studiat, a predat si a practicat medicina si chirurgia pana cu putin timp inainte de a muri, in 1013, la doi ani dupa devastarea orasului El-Zahra.
Pentru ca orasul El-Zahra a fost pradat si distrus, se cunoaste putin despre ilustrul sau locuitor El Zahrawi. A fost prima data mentionat de catre savantul andalusian Abu Muhammed bin Hazm (993-1064), care l-a enumerat printre marii doctori chirurgi ai Spaniei din timpul maurilor. Prima biografie cunoscuta a lui El Zahrawi, a aparut totusi in lucrarea lui al-Humaydi, intitulata Jadhwat al-Muqtabis (Despre savantii andaluzi), terminata la 60 de ani dupa moartea lui El Zahrawi.
Este limpede din istoria vietii lui El Zahrawi si din scrierile sale ca acesta si-a dedicat intreaga viata si genialitate pentru avansarea medicinii ca intreg si a chirurgiei in particular. El Zahrawi a scris o enciclopedie medicala cuprinzand 3o de volume care au inclus capitole dedicate chirurgiei, medicinii, ortopediei, oftalmologiei, farmacologiei, nutritiei, etc. Aceasta carte a fost cunoscuta sub numele de At-Tasrif si continea informatiile pe care El Zahrawi le-a acumulat intr-o cariera intreaga, care a acoperit aproape 50 de ani de pregatire, predare si practica. Se pare ca acesta a calatorit foarte putin, dar a avut o experienta foarte larga in tratamentul victimelor accidentelor si a ranitilor de razboi.
In At-Tasrif, El Zahrawi isi exprima preocuparea fata de bunastarea studentilor sai, pe care ii numeste “copiii mei”. El a evidentiat importanta unei relatii bune dintre doctor si pacient si a avut mare grija sa asigure siguranta pacientilor sai si sa le castige increderea acestora, indiferent de statutul lor social. Metodele clinice folosite de El Zahrawi au aratat o precautie deosebita – el a promovat observarea indeaproape a fiecarui caz individual pentru a stabili diagnosticul corect si tratamentul cel mai bun cu putinta. El a insistat ca practicile medicale sa se desfasoare in conformitate cu normele etice si a avertizat impotriva practicilor dubioase adoptate de unii doctori in scop material. El a mai atentionat si impotriva sarlatanilor care pretindeau ca detin calificarile chirurgicale pe care de fapt, nu le detineau.
At-Tasrif contine multe observatii originale de importanta istorica. El Zahrawi a aprofundat in aceasta lucrare, studiul despre cauzele si simptomele bolii si teoriile privitoare la cresterea copiilor si a tinerilor, despre ingrijirea batranilor si a persoanelor convalescente. In sectiunea dedicata farmacologiei si terapeuticii, el acopera arii precum medicamentele pentru inima, vomitivele, laxativele, cosmetica, nutritia, materia medica, greutatea si marimea corporala si substitutia medicamentelor.
At-Tasrif a fost tradusa in latina de Gerard din Cremona in secolul al-XII-lea si alaturi de Canonul lui Avicenna, a avut un rol major in universitatile din Europa intre secolele XII-XVII E.N. Doua dintre tratatele lui El Zahrawi merita o atentie speciala. Primul dintre acesta este tratatul 28, cunoscut in latina ca Liber servitoris de preeparatione medicinarum simplicium, care descrie prepararea substantelor chimice, fabricarea tabletelor, filtrarea extractelor si tehnicile farmaceutice legate de acestea. Acest tratat a fost tiparit la Venetia in 1471 de Nicolaus Jensen.
Poate ca cel mai important tratat al sau este cel de chirurgie. Aceasta opera monumentala a fost prima lucrare in limba araba care trateaza chirurgia in mod independent si in detaliu. Aceasta include multe poze cu instrumentele medicale, cele mai multe dintre ele inventate de El Zahrawi insusi, cat si explicatii cu privire la folosirea acestora. El Zahrawi a fost primul autor medical care a furnizat ilustratii ale instrumentelor folosite in chirurgie. Sunt aproximativ 200 de schite, de la un instrument pentru impins limba, la un instrument folosit in extractia dintilor, la un cater si pana la un instrument obstretic complicat.
Varietatea operatiilor descrise este uimitoare. In acest tratat El Zahrawi discuta despre interventii chirurgicale, punerea de ventuze, asistarea nasterilor, obstretica si tratamentul ranilor. El a descris deschiderea si sciziunea arterei temporale pentru a potoli anumite tipuri de migrene, devierea urinei in rect, mamoplastia de reducere in cazul sanilor excesiv de mari si extragerea cataractei. El a scris pe larg despre fracturile oaselor si ale articulatiilor, mentionand chiar si fracturile nazale si de coloana vertebrala. De fapt metoda Kocher pentru indreptarea unui sold dislocat a fost descrisa in At-Tasrif cu mult timp inainte de nasterea lui Kocher! El Zahrawi a descris folosirea substantelor caustice in chirurgie, a descris pe larg extirparea amigdalelor, traheotomia, si interventia pe craniu deschis – operatii pe care el le-a efectuat pe un fat decedat. El a explicat cum poate fi folosit un clenci pentru a extrage polipii nazali si cum poate fi folosita o seringa balon inventata de el pentru a efectua clisme in cazul copiilor si cum poate fi folosita o seringa balon metalica si un specul pentru a extrage pietrele vezicii urinare.
El Zahrawi a fost primul care a descris asa numita pozitie Walcher in obstetrica, a fost primul care a descris arcurile dentare, instrumentele folosite pentru a apasa limba, caterele din plumb si primul care a descris in mod clar circumstantele ereditare care cauzeaza hemofilia. El a mai descris ligaturile vaselor de sange cu mult inaintea lui Ambroise Pare.
Imediat ce At-Tasrif a fost tradusa in latina in secolul XII, El Zahrawi a avut o influenta extraordinara asupra chirurgiei in Occident. Chirurgul francez Guy de Chauliac, in lucrarea sa “Marea chirurgie”, terminata in 1363, citeaza din At-Tasrif mai mult de 200 de ori. El Zahrawi a fost descris de Pietro Argallata (care a murit in 1423) ca fiind “fara indoiala fruntasul tuturor chirurgilor”. Jaques Delechamps (1513-1588), un alt chirurg francez, a folosit pe larg At-Tasrif in comentariul sau elaborat, confirmand marele prestigiu al lui El Zahrawi din Evul Mediu si pana in Renastere.
Bibliografie selectiva:
1. Hamareh S K in The Genius of Arab Civilisation edited by J R Hayes; 2nd edition, 1983; Eurabia (Publishing) Ltd; pp 198-200
2. El Afifi. S. Kasr El Aini; Journal of Surgery 1960; I
3. Albucasis; On Surgery and Instruments; English translation and commentary by Spink M S and Lewis G L; 1973
Ibn Sina (Avicenna) – doctorul doctorilor
de Dr. Monzur Ahmed (tradus de sora noastra Narqis pentru Asociatia Surori Musulmane)
Abū ‘Alī al-Husayn ibn ‘Abd Allāh ibn Sīnā al-Balkhī (persană ابوعلى سينا/پورسينا Abu Ali Sina sau numele arab: أبو علي الحسين بن عبد الله بن سينا; deseori numit Ibn Sina sau latinizat Avicenna) (n. 980, d. 1037) a fost filosof, medic şi cercetător al naturii tadjic-persan, născut lîngă Buhara în Persia (acum în Uzbekistan).
Era denumit de arabi, „al treilea Aristotel”.
Ibn Sina s-a nascut in 980 E.N., in satul Afshana langa Bukhara, care astazi este situat in Uzbekistan. Tatal sau, Abdullah, apartinand sectei Ismaelitilor, a fost din Balkh iar mama sa, dintr-un sat de langa Bukhara.
In orice timp ar fi trait Ibn Sina, cunoscut in Occident ca Avicenna, ar fi fost un urias printre giganti. El a dat dovada de o capacitate intelectuala extraorinara inca de mic copil, la varsta de numai zece ani fiind déjà expert in Coran si in lectiile de limba araba. In timpul urmatorilor 6 ani s-a dedicat jurisprudentei islamice, filosofiei si stiintelor naturii, a studiat logica, geometria euclidiana si cartea Almagest, (ce cuprindea tratate de matematica si astronomie).
Si-a indreptat atentia spre medicina la varsta de 17 ani, si a considerat-o ca fiind “usoara”, asa cum insusi a marturisit. Totusi era preocupat foarte mult de problemele metafizicii si in special de lucrarile lui Aristotel. Din intamplare, a facut rost de un manual pe aceasta tema, intocmit de ilustrul filosof al-Farabi, care avea sa-i raspunda la intrebari.
La varsta de 18 ani, déjà isi construise o reputatie de doctor si a fost chemat de catre conducatorul samanit, Nuh ibn Mansur (a domnit intre 976-997 E.N.), care, din recunostinta pentru serviciile lui Ibn Sina i-a permis acestuia sa foloseasca in mod liber biblioteca regala, care continea foarte multe carti rare sau chiar unice. Dotat cu o teribila capacitate de a absorbi si retine cunostintele, acest savant musulman a devorat continutul bibliotecii si la varsta de 21 de ani s-a aflat in pozitia de a scrie prima lui carte.
Cam tot atunci si-a pierdut si tatal si la putin timp dupa aceea a parasit Bukhara si a calarorit spre Vest. A intrat in serviciile lui Ali ibn Ma'mun, conducatorul Khivei, pentru un timp, dar in cele din urma a fugit pentru a evita sa fie rapit de sultanul Mahmud din Ghazna. Dupa multe pribegii a ajuns la Jurjan, langa Marea Caspica, atras de faima conducatorului de acolo, Qabus, de a fi protectorul invataturii. Din pacate, sosirea lui Ibn Sina aproape ca a coincis cu detronarea si uciderea acestui conducator. La Jurjan, Ibn Sina a predat cursuri de logica si astronomie si a scris prima parte din cartea sa Qanun, cea mai mare lucrare a sa.
S-a mutat apoi la Ray, langa Teheranul de astazi, stabilindu-si aici practica medicala foarte activa. Cand Ray-ul a fost asediat, Ibn Sina a fugit la Hamadan unde l-a vindecat pe Amir Shamsud-Dawala de colici si a fost facut prim ministru. O razvratire a soldatilor impotriva sa, a cauzat demiterea si incarcerarea sa, dar in cele din urma, emirul l-a rechemat, datorita atacurilor de colici suferite de acesta, si-a cerut scuze si l-a repus in functia sa. La acest moment viata sa era foarte intensa: in timpul zilei era ocupat cu serviciile pentru emir, in timp ce o mare parte din noapte era petrecuta predand sau dictand notite pentru cartile sale. Studentii se strangeau in casa lui si citeau parti din cele doua mari carti ale sale, Aş-Şifa si Qanun, care erau déjà gata...
Dupa moartea emirului, Ibn Sina a fugit la Isfahan dupa cateva incaierari cu legea, incluzand o perioada petrecuta in inchisoare. Si-a petrecut ultimii ani din viata in serviciile guvernatorului orasului, Ala al-Daula, pe care l-a sfatuit in probleme stiintifice si literare sip e care l-a insotit in campanile militare.
Prietenii l-au sfatuit sa se potoleasca si sa duca o viata mai moderata, dar acest lucru nu-i statea in fire. "Prefer o viata scurta si cuprinzatoare, decat una lunga, dar marginita, replica. Coplesit de munca asidua si de viata grea, Ibn Sina a murit in 1036/1, la o varsta relativ timpurie de 58 de ani. A fost inmormantat in Hamadan, unde mormantul inca i se mai vede.
Al-Qifti afirma ca Ibn Sina a terminat 21 de lucrari mari si 24 de lucrari mai mici in filosofie, medicina, teologie, geometrie, astronomie. O alta sursa, (Brockelmann), ii atribuie 99 de carti lui Ibn Sina, constand in 16 carti de medicina, 68 de teologie si metafizica, 11 de astronomie si 4 de poezie. Majoritatea erau in araba, dar in limba sa natala, persana, a scris un manual cuprinzator de stiinte filosofice intitulat Danish-naama-i-Alai si un mic tratat asupra pulsului.
Cel mai celebru poem in araba descrie coborarea sufletului in trup din inaltele sfere. Intre lucrarile sale stiintifice, cele mai importante sunt doua: Kitab al-Shifa (Cartea vindecarii), o enciclopedie filosofica bazata pe traditiile lui Aristotel si al-Qanun al-Tibb, care reprezinta o clasificare definitiva a cunostintelor medicale greco-arabe.
Din cele 16 lucrari de medicina ale lui Ibn Sina, 8 sunt tratate in versuri despre probleme precum: cele 25 de semne care indica faza terminala a bolilor, preceptele referitoare la igiena, remediile testate, memoriile de anatomie. Intre lucrarile in proza, dupa marele Qanun, tratatul despre medicamentele pentru inima, din care British Museum are in posesia sa cateva manuscrise, este probabil cel mai important, dar ramane nepublicat.
Qanun este, desigur, de departe cea mai complexa, cea mai renumita si mai importanta lucrare a lui Ibn Sina. Lucrarea contine aproape un million de cuvinte si ca majoritatea cartilor in limba araba, este in mod elaborat divizata si subdivizata. Este impartita in principal in 5 carti, dintre care prima trateaza principiile generale, a doua trateaza medicamentele simple aranjate dupa alphabet, a treia cu bolile diferitelor organe si parti ale trupului de la cap pana la picioare, a patra, cu bolile care desi incep intr-un anume loc, se raspandesc in alte parti ale corpului, precum ar fi febrele, si a cincea despre combinatiile de medicamente.
Qanun face deosebirea intre mediastinita si pleurezie si recunoaste natura contagioasa a ftiziei (tuberculoza plamanilor) si faptul ca aceasta boala se poate transmite prin apa si pamant. Da un diagnostic stiintific cu privire la anchilostomiaza si atribuie aceasta conditie existentei unui vierme intestinal. Qanun arata importanta nutritionismului si a influentei climei si mediului inconjurator asupra sanatatii si utilitatea chirurgicala a anestezicelor orale. Ibn Sina a indemnat chirurgii sa trateze cancerul in fazele de inceput ale acestuia, asigurand indepartarea intregului tesut afectat. Capitolul intitulat materia medica are in vedere 760 de medicamente, cu comentarii asupra aplicarii si eficientei lor. El a recomandat ca testarea unui medicament nou sa fie efectuata pe animale si oameni inainte de a se da in folosinta generala.
Ibn Sina a observat relatia stransa dintre emotii si conditia fizica si a simtit ca muzica are un rol fizic si psihologic précis asupra pacientilor. Dintre multele tulburari psihologice descrise in Qanun, una este de un interes deosebit: boala dragostei! Ibn Sina are reputatia de e fi diagnosticat aceasta conditie la un print din Jurjan, care a cazut bolnav si a carui boala a derutat medicii locali. Ibn Sina a observat o schimbare a pulsului printului atunci cand adresa si numele iubitei sale erau mentionate. Marele doctor a avut un singur remediu: unirea suferindului cu iubita sa.
Textul arab al Qanun-ului a fost publicat la Roma in 1593 si a fost din acest motiv una dintre primele carti arabe care a vazut tiparul. A fost tradusa in latina de Gerard din Cremona in secolul al-XII-lea. Acest 'Canon', cu continutul sau enciclopedic, cu aranjarea lui sistematica si cu planul sau filosofic, a ajuns in curand la o pozitie superioara in literatura medicala a epocii, inlocuind lucrarile lui Galen, al-Razi si al-Majusi, devenind manualul scolilor medicale din Europa.
Posted Image
In ultimii 30 de ani ai secolului al-XV-lea, a cunoscut 15 editii in latina si una in ebraica. In ultimii ani, a fost tradus partial si in engleza. Din secolul al-XII-lea, pana in secolul al XVII-lea, Qanun-ul a servit drept ghid principal in stiinta medicala in occident, si se spune ca l-ar fi influentat si pe Leonardo da Vinci. Dupa cum afirma Dr. William Osler, Qanun-ul a ramas "o biblie medicala pentru o perioada mai lunga de timp decat orice alta lucrare".
In ciuda acestor omagii glorioase aduse lucrarii sale, Ibn Sina este rar amintit in occident astazi si contributiile sale fundamentale in domeniul medicinei si al redesteptarii europene, nu sunt in general recunoscute. Totusi in muzeul din Bukhara, exista expuneri care arata multe dintre scrierile sale, instrumentele chirurgicale din acea perioada si picturi in care sunt infatisati pacienti supusi tratamentului. Un monument impunator al vietii si operelor celui ce a fost cunoscut ca “doctorul doctorilor”, inca mai sta in curtea muzeului din Bukhara si portretul sau atarna in holul facultatii de medicina din cadrul universitatii din Paris.
MUHAMMED IBN ZEKERIYA AR-RAZI
(864-930 E.N.)
Abu Bakr Muhammad ibn Zakariya al-Razi (în persană: زكريای رازی Zakaria ye Razi; în arabă: ابو بکر محمد بن زكريا الرازی ; în latină: Rhazes sau Rasis) a fost alchimist, medic, filozof, savant persan. A adus contribuţii valoroase în domeniile menţionate, înscrise în peste 184 de cărţi şi articole. A fost unul din marii promotori ai medicinei experimentale şi poate fi considerat părintele pediatriei. De asemenea, a adus contribuţii de pionierat în neurochirurgie şi oftalmologie. A izolat acidul sulfuric şi etanolul, cărora, pentru prima dată, le-a dat o utilizare medicală.
Abu Bakr Muhammed Ibn Zakariya al-Razi (864-930 E.N.) s-a nascut la Ray, Iran. Initial, acesta a fost interesat de muzica, dar mai apoi a studiat medicina, matematica, astronomia, chimia si filosofia de la unul dintre discipolii lui Hunayn Ibn Ishaq, care a fost foarte priceput in greaca antica , in medicina persana si cea indiana, cat si in alte materii. El a mai studiat si sub supravegherea lui Ali Ibn Rabban. Experienta practica dobandita la bine cunoscutul spital Muqtadari l-a ajutat in profesia de medic, aleasa de acesta. La o varsta tanara, el a obtinut distinctia de expert in medicina si alchimie, astfel ca pacienti si studenti din colturile indepartate ale Asiei s-au indreptat catre acesta.
Prima data, i s-a incredintat conducerea primului spital regal din Ray, de unde avea sa se mute in curand la o pozitie similara in Baghdad, unde a si ramas ca sef la renumitul spital Muqtadari pentru un timp indelungat. Acesta s-a mutat din cand in cand in diferite orase, in special intre Ray si Baghdad, dar in cele din urma, s-a intors la Ray, unde a murit, in jurul anului 930 E.n. Numele sau este comemorat la institutul Razi de langa Teheran.
Razi a fost un Hakim (intelept), un alchimist si un filosof. Contributia sa in medicina a fost atat de semnificativa, ca ar putea fi comparata numai cu cea a lui Ibn Sina. Unele dintre lucrarile sale de medicina, precum Kitab al- Mansoori, Al-Hawi, Kitab al-Mulooki si Kitab al-Judari wa al- Hasabah, au castigat o faima vesnica. Kitab al-Mansoori, care a fost tradusa in latina in secolul al XV lea (E. n.), a insumat zece volume, tratand in mod exhaustiv medicina greco-araba. Unele dintre volumele sale au fost publicate individual in Europa. Lucrarea sa al-Judari wal Hasabah a fost primul tratat despre variola si varicela si se bazeaza in mare pe contributia sa originala (personala), fiind tradusa in multe limbi europene. Prin acest tratat, el a devenit prima persoana care a trasat asemanarile clare dintre variola si varicela. Al-Hawi a reprezentat cea mai vasta enciclopedie medicala compusa pana atunci. Aceasta continea toate informatiile importante cu privire la fiecare subiect medical, informatii disponibile din sursele grecesti si arabe, si a fost incheiata de el, continand remarcile lui personale bazate pe experienta si viziunile sale. O caracteristica speciala a sistemului sau medical, a fost faptul ca acesta a sprijnit foarte mult tratamentul pe baza unei alimentatii corecte si reglementate. Acest tratament a fost combinat cu accentul pus pe influenta factorilor psihologici asupra sanatatii. El a incercat prima data remediile propuse pe animale, pentru a evalua consecintele si efectele secundare. El a fost de asemenea si un priceput chirurg, fiind primul care a folosit opiumul pentru anestezie.
Mai mult de a fi un doctor, acesta a combinat medicamente si in ultimii ani de viata, s-a dedicat stiintelor experimentale si teoretice. Se pare posibil ca acesta si-a dezvoltat chimia independent de Jabir Ibn Hayyan. El a descris in mod detaliat unele reactii chimice si a dat descrierea completa si modelul a aproximativ 20 de instrumente folosite in cercetarile din chimie. El si-a expus cunostintele sale in domeniul chimiei intr-un limbaj limpede si usor de inteles. Una dintre cartile sale, numita Kitab-al-Asrar se ocupa cu prepararea substantelor chimice si utilizarea acestora. O alta lucrare a fost tradusa in latina sub titlul Liber Experi- mentorum. El i-a intrecut pe predecesorii sai, impartind substantele in plante, animale si minerale, deschizand astfel drumul chimiei anorganice si organice. In general, aceasta clasificare in trei regne, inca se mai pastreaza. Ca chimist, a fost primul care a produs acidul sulfuric impreuna cu alti acizi si a preparat si alcool, prin fermentarea produsilor dulci.
Contributia sa ca filosof este de asemenea bine cunoscuta. Elementele de baza in sistemul sau filosofic sunt: Creatorul, spiritul, materia, spatiul si timpul. El discuta despre caracteristicile lor in mod detaliat si conceptele sale de timp si spatiu care constituie un continuum sunt remarcabile. Viziunile sale filosofice au fost totusi criticate de un anumit numar de savanti musulmani din regiune.
A fost un autor prolific, care a lasat tratate monumentale pe diferite teme. Detine mai mult de 200 de contributii stiintifice remarcabile, dintre care cam jumatate trateaza medicina, iar 21 se preocupa de alchimie. A scris si despre fizica, matematica, astronomie si optica, dar aceste lucrari nu s-au putut pastra. Unele dintre cartile sale, incluzand Jami-fi-al-Tib, Mansoori, al-Hawi, Kitab al-Jadari wa al-Hasabah, al-Malooki, Maqalah fi al- Hasat fi Kuli wa al-Mathana, Kitab al-Qalb, Kitab al-Mafasil, Kitab-al- 'Ilaj al-Ghoraba, Bar al-Sa'ah, and al-Taqseem wa al-Takhsir, au fost publicate in multe limbi europene. Cam 40 dintre manuscrisele sale exista inca in muzee si biblioteci din Iran, Paris, Marea Britanie, Rampur si Bankipur. Contributia sa a influentat foarte mult dezvoltarea stiintei, in general si a medicinei, in particular.
IBN AL-BAITAR ابن البيطار
(b. 575 A.H./1179 C.E. d. 646 A.H./1248 C.E.)Abu Muhammed Abdullah Ibn Ahmed Ibn al-Baitar Dhiya al-Din al-Malaqi a fost unul dintre cei mai mari oameni de stiinta ai Spaniei musulmane si a fost cel mai mare botanist si farmacist al Evului Mediu. S-a nascut in orasul spaniol Malaqa (Malaga), catre sfarsitul secolului al-XII-lea. El a invatat botanica de la Abu al-Abbas al-Nabati, un botanist erudit, cu care a inceput sa culeaga plante in Spania si in jurul acesteia. In 1219 a parasit Spania, pentru a pleca intr-o expeditie cu scopul de a culege plante si a calatorit de-a lungul coastei de nord a Africii, ajungand pana in Asia Mica. Modul exact in care a calatorit (daca pe apa sau pe uscat) nu este cunoscut, dar printre localitatile importante vizitate de el, se numara Bugia, Qastantunia (Constantinople), Tunis, Tripoli, Barqa si Adalia. Dupa 1224, a intrat in serviciul lui al-Kamil, guvernatorul Egiptului, si a fost desemnat botanist sef. In 1227 al-Kamil si-a extins dominatia pana la Damasc, si Ibn al-Baitar l-a insotit acolo, fapt care a constituit o oportunitate de a culege plante in Siria. Cercetarile sale cu privire la plante au cuprins o arie vasta, incluzand: Peninsula Arabica si Palestina, pe care fie ca le-a vizitat, fie ca a reusit sa adune plante in timpul stationarilor sale in aceste zone. A murit in Damasc, in 1248.
Contributia majora a lui Ibn Baitar, lucrarea sa intitulata Kitab al-Jami fi al-Adwiya al- Mufrada الجامع لمفردات الأدوية و الأغذية , reprezinta una dintre cele mai mari compilatii de botanica in limba araba cu privire la plantele medicinale. Aceasta lucrare s-a bucurat de un statut inalt in randul botanistilor pana in secolul al-XVI-lea si este o opera sistematica ce cuprinde lucrari mai vechi, cu criticismul cuvenit, si care aduce in mare parte o contributie originala. Aceasta enciclopedie cuprinde cam 1,400 de articole diferite, in general plante medicinale si legume, dintre care cam 200 de plante nu erau cunoscute inainte de aparitia sa. Cartea face referire la lucrarile a 150 de autori, in mare parte arabi, si citeaza ca 20 de savanti greci din vechime. A fost tradusa in latina si publicata in 1758.
Cel de-al doilea tratat monumental, Kitab al-Mlughni fi al-Adwiya al-Mufrada المغني في الأدوية المفردة reprezinta o enciclopedie de medicina. Medicamentele sunt enumerate in conformitate cu valoarea lor terapeutica. Astfel, cele 20 de capitole se refera la plantele care au o importanta in bolile capului, ale urechii, ale ochilor, etc. In ceea ce priveste problemele de chirurgie, el citeaza frecvent din renumitul chirurg musulman, Abul Qasim Zahrawi. Pe langa denumirile in limba araba, Baitar a a dat si numele grecesc si cel latin al plantelor, facilitand astfel transferul informatiilor.
Contributiile lui Ibn al-Baitar sunt caracterizare de observatie, analiza, si clasificare si au avut o influenta semnificativa asupra botanicii orientale si occidentale, cat si asupra medicinii. Chiar daca Jami a fost tradusa si publicata destul de tarziu in limbile occidentale, totusi multi savanti studiasera anumite parti din aceasta lucrare, facand referire la ea.
IBN AL-NAFIS
(1213-1288 E.N.)
Ala al-Din Abu al-Hassan Ali ibn Abi-Hazm al-Qarshi al-Dimashqi (în arabă: علاء الدين أبو الحسن عليّ بن أبي حزم القرشي الدمشقي ) (n. 1213 sau 1210 - d. 1288) a fost unul dintre cei mai mari savanţi musulmani arabi, a cărui activitate este legată de foarte multe domenii: fizică, anatomie, fiziologie, chirurgie, oftalmologie, teologie, filozofie, logică, psihologie, sociologie, astronomie, geologie, gramatică, lingvistică, istorie, futurologie, teoria şi filozofia ştiinţei.
Ala-al-Din Abu al-Hasan Ali Ibn Abi al-Hazm al-Qarshi al- Damashqi al-Misri s-a nascut in 607 A.H. in Damasc. A studiat la facultatea de medicina din cadrul spitalului infiintat de Nur al- Din Zangi. Profesorul sau de medicina a fost Muhaththab al-Din Abd al- Rahim. In afara de medicina, Ibn al-Nafis a studiat jurisprudenta, literatura si teologie. El a devenit astfel un expert renumit al scolii de jurisprudenta Shafi'I, cat si un reputat doctor.
Dupa ce a obtinut titlul de expert in medicina si jurisprudenta, s-a mutat la Cairo, unde a fost desemnat ca director al faimosului spital Nasri. Aici a instruit un mare numar de specialisti in medicina, printre care si pe renumitul chirurg Ibn al-Quff al-Masihi. El a mai activat si in cadrul scolii Mansuriya, din Cairo. Cand a murit in 678 A.H. si-a donat casa, biblioteca si clinica spitatului Mansuriya.
Cea mai semnificativa contributie a sa este in domeniul medicinii. Maniera sa de abordare a constat in scrierea unor comentarii detaliate cu privire la lucrarile din trecut, evaluandu-le in mod critic si adaugandu-si propria sa contributie originala. O mare semnificatie a avut-o descoperirea sistemului circulator al sangelui in organism, care a fost redescoperit de catre stiinta moderna dupa un interval de trei secole. El a fost primul care a descris in mod corect structura plamanilor si a bronhiilor, precum si modul in care vasele corpului uman interactioneaza cand e vorba de sange si aer. El a mai elaborat si functia arterelor coronariene de a hrani miocardul (muschiul inimii).
Cea mai voluminoasa dintre lucrarile sale este Al-Shamil fi al-Tibb, creata pentru a constitui o enciclopedie compusa din 300 de volume, dar care nu a putut fi terminata din cauza mortii sale. Manuscrisul se afla la Damasc. Cartea sa referitoare la oftalmologie este in mare parte o contributie originala si inca mai exista. Totusi cea mai renumita carte a fost Mujaz al-Qanun, asupra careia s-au scris un numar de comentarii. Comentariile sale personale includ unul privitor la una dintre cartile lui Hipocrate. El a mai scris si cateva volume cu privire la Canonul lui Ibn Sina, care mai exista inca.
Posted Image
De asemenea, a scris si un comentariu cu privire la cartea lui Hunayn Ibn Ishaq. O alta carte renumita care a cuprins propria sa contributie a fost despre efectele dietei asupra sanatatii, intitulata Kitab al-Mukhtar fi al-Aghdhiya.
Lucrarile lui Ibn Al-Nafis au integrat cunostintele medicale ale acelui timp, imbogatindu-le, exercitand astfel o influenta semnificativa asupra dezvoltarii stiintei medicale, atat in Orient, cat si in Occident. Totusi, numai una dintre cartile sale a fost tradusa in latina in faza de inceput a carierei sale, motiv pentru care o parte din lucrarea sa a ramas necunoscuta in Europa pentru o perioada indelungata.
El Zahrawi (Albucasis) – tatăl chirurgiei
de Dr. Monzur Ahmed (traducere facuta de sora Narqis pentru Asociatia Surori Musulmane)
Aproape cu o mie de ani in urma, cand Spania (Andalusia) facea parte din imperiul islamic, a trait langa orasul capitala Cordoba, unul dintre cei mai mari pionieri ai chirurgiei, in mare parte uitat astazi. El a fost cunoscut ca El Zahrawi, desi in limbile europene numele sau a fost scris in peste 12 feluri diferite: Abulcases, Albucasis, Bulcasis, Bulcasim, Bulcari, Alzahawi, Ezzahrawi, Zahravius, Alcarani, Alsarani, Aicaravi, Alcaravius, Alsahrawi etc.
Se crede ca El Zahrawi s-a nascut in orasul El-Zahra, aflat la circa 10 km la Nord-Vest de Cordoba, undeva intre 936 si 940 (E.N.). Aici a trait, a studiat, a predat si a practicat medicina si chirurgia pana cu putin timp inainte de a muri, in 1013, la doi ani dupa devastarea orasului El-Zahra.
Pentru ca orasul El-Zahra a fost pradat si distrus, se cunoaste putin despre ilustrul sau locuitor El Zahrawi. A fost prima data mentionat de catre savantul andalusian Abu Muhammed bin Hazm (993-1064), care l-a enumerat printre marii doctori chirurgi ai Spaniei din timpul maurilor. Prima biografie cunoscuta a lui El Zahrawi, a aparut totusi in lucrarea lui al-Humaydi, intitulata Jadhwat al-Muqtabis (Despre savantii andaluzi), terminata la 60 de ani dupa moartea lui El Zahrawi.
Este limpede din istoria vietii lui El Zahrawi si din scrierile sale ca acesta si-a dedicat intreaga viata si genialitate pentru avansarea medicinii ca intreg si a chirurgiei in particular. El Zahrawi a scris o enciclopedie medicala cuprinzand 3o de volume care au inclus capitole dedicate chirurgiei, medicinii, ortopediei, oftalmologiei, farmacologiei, nutritiei, etc. Aceasta carte a fost cunoscuta sub numele de At-Tasrif si continea informatiile pe care El Zahrawi le-a acumulat intr-o cariera intreaga, care a acoperit aproape 50 de ani de pregatire, predare si practica. Se pare ca acesta a calatorit foarte putin, dar a avut o experienta foarte larga in tratamentul victimelor accidentelor si a ranitilor de razboi.
In At-Tasrif, El Zahrawi isi exprima preocuparea fata de bunastarea studentilor sai, pe care ii numeste “copiii mei”. El a evidentiat importanta unei relatii bune dintre doctor si pacient si a avut mare grija sa asigure siguranta pacientilor sai si sa le castige increderea acestora, indiferent de statutul lor social. Metodele clinice folosite de El Zahrawi au aratat o precautie deosebita – el a promovat observarea indeaproape a fiecarui caz individual pentru a stabili diagnosticul corect si tratamentul cel mai bun cu putinta. El a insistat ca practicile medicale sa se desfasoare in conformitate cu normele etice si a avertizat impotriva practicilor dubioase adoptate de unii doctori in scop material. El a mai atentionat si impotriva sarlatanilor care pretindeau ca detin calificarile chirurgicale pe care de fapt, nu le detineau.
At-Tasrif contine multe observatii originale de importanta istorica. El Zahrawi a aprofundat in aceasta lucrare, studiul despre cauzele si simptomele bolii si teoriile privitoare la cresterea copiilor si a tinerilor, despre ingrijirea batranilor si a persoanelor convalescente. In sectiunea dedicata farmacologiei si terapeuticii, el acopera arii precum medicamentele pentru inima, vomitivele, laxativele, cosmetica, nutritia, materia medica, greutatea si marimea corporala si substitutia medicamentelor.
At-Tasrif a fost tradusa in latina de Gerard din Cremona in secolul al-XII-lea si alaturi de Canonul lui Avicenna, a avut un rol major in universitatile din Europa intre secolele XII-XVII E.N. Doua dintre tratatele lui El Zahrawi merita o atentie speciala. Primul dintre acesta este tratatul 28, cunoscut in latina ca Liber servitoris de preeparatione medicinarum simplicium, care descrie prepararea substantelor chimice, fabricarea tabletelor, filtrarea extractelor si tehnicile farmaceutice legate de acestea. Acest tratat a fost tiparit la Venetia in 1471 de Nicolaus Jensen.
Poate ca cel mai important tratat al sau este cel de chirurgie. Aceasta opera monumentala a fost prima lucrare in limba araba care trateaza chirurgia in mod independent si in detaliu. Aceasta include multe poze cu instrumentele medicale, cele mai multe dintre ele inventate de El Zahrawi insusi, cat si explicatii cu privire la folosirea acestora. El Zahrawi a fost primul autor medical care a furnizat ilustratii ale instrumentelor folosite in chirurgie. Sunt aproximativ 200 de schite, de la un instrument pentru impins limba, la un instrument folosit in extractia dintilor, la un cater si pana la un instrument obstretic complicat.
O pagina dintr-un tratat de chirurgie si instrumente medicale al lui El Zahrawi din 1531, tradus in latina de Peter Argellata
Varietatea operatiilor descrise este uimitoare. In acest tratat El Zahrawi discuta despre interventii chirurgicale, punerea de ventuze, asistarea nasterilor, obstretica si tratamentul ranilor. El a descris deschiderea si sciziunea arterei temporale pentru a potoli anumite tipuri de migrene, devierea urinei in rect, mamoplastia de reducere in cazul sanilor excesiv de mari si extragerea cataractei. El a scris pe larg despre fracturile oaselor si ale articulatiilor, mentionand chiar si fracturile nazale si de coloana vertebrala. De fapt metoda Kocher pentru indreptarea unui sold dislocat a fost descrisa in At-Tasrif cu mult timp inainte de nasterea lui Kocher! El Zahrawi a descris folosirea substantelor caustice in chirurgie, a descris pe larg extirparea amigdalelor, traheotomia, si interventia pe craniu deschis – operatii pe care el le-a efectuat pe un fat decedat. El a explicat cum poate fi folosit un clenci pentru a extrage polipii nazali si cum poate fi folosita o seringa balon inventata de el pentru a efectua clisme in cazul copiilor si cum poate fi folosita o seringa balon metalica si un specul pentru a extrage pietrele vezicii urinare.
El Zahrawi a fost primul care a descris asa numita pozitie Walcher in obstetrica, a fost primul care a descris arcurile dentare, instrumentele folosite pentru a apasa limba, caterele din plumb si primul care a descris in mod clar circumstantele ereditare care cauzeaza hemofilia. El a mai descris ligaturile vaselor de sange cu mult inaintea lui Ambroise Pare.
Imediat ce At-Tasrif a fost tradusa in latina in secolul XII, El Zahrawi a avut o influenta extraordinara asupra chirurgiei in Occident. Chirurgul francez Guy de Chauliac, in lucrarea sa “Marea chirurgie”, terminata in 1363, citeaza din At-Tasrif mai mult de 200 de ori. El Zahrawi a fost descris de Pietro Argallata (care a murit in 1423) ca fiind “fara indoiala fruntasul tuturor chirurgilor”. Jaques Delechamps (1513-1588), un alt chirurg francez, a folosit pe larg At-Tasrif in comentariul sau elaborat, confirmand marele prestigiu al lui El Zahrawi din Evul Mediu si pana in Renastere.
Bibliografie selectiva:
1. Hamareh S K in The Genius of Arab Civilisation edited by J R Hayes; 2nd edition, 1983; Eurabia (Publishing) Ltd; pp 198-200
2. El Afifi. S. Kasr El Aini; Journal of Surgery 1960; I
3. Albucasis; On Surgery and Instruments; English translation and commentary by Spink M S and Lewis G L; 1973
de Dr. Monzur Ahmed (traducere facuta de sora Narqis pentru Asociatia Surori Musulmane)
Aproape cu o mie de ani in urma, cand Spania (Andalusia) facea parte din imperiul islamic, a trait langa orasul capitala Cordoba, unul dintre cei mai mari pionieri ai chirurgiei, in mare parte uitat astazi. El a fost cunoscut ca El Zahrawi, desi in limbile europene numele sau a fost scris in peste 12 feluri diferite: Abulcases, Albucasis, Bulcasis, Bulcasim, Bulcari, Alzahawi, Ezzahrawi, Zahravius, Alcarani, Alsarani, Aicaravi, Alcaravius, Alsahrawi etc.
Se crede ca El Zahrawi s-a nascut in orasul El-Zahra, aflat la circa 10 km la Nord-Vest de Cordoba, undeva intre 936 si 940 (E.N.). Aici a trait, a studiat, a predat si a practicat medicina si chirurgia pana cu putin timp inainte de a muri, in 1013, la doi ani dupa devastarea orasului El-Zahra.
Pentru ca orasul El-Zahra a fost pradat si distrus, se cunoaste putin despre ilustrul sau locuitor El Zahrawi. A fost prima data mentionat de catre savantul andalusian Abu Muhammed bin Hazm (993-1064), care l-a enumerat printre marii doctori chirurgi ai Spaniei din timpul maurilor. Prima biografie cunoscuta a lui El Zahrawi, a aparut totusi in lucrarea lui al-Humaydi, intitulata Jadhwat al-Muqtabis (Despre savantii andaluzi), terminata la 60 de ani dupa moartea lui El Zahrawi.
Este limpede din istoria vietii lui El Zahrawi si din scrierile sale ca acesta si-a dedicat intreaga viata si genialitate pentru avansarea medicinii ca intreg si a chirurgiei in particular. El Zahrawi a scris o enciclopedie medicala cuprinzand 3o de volume care au inclus capitole dedicate chirurgiei, medicinii, ortopediei, oftalmologiei, farmacologiei, nutritiei, etc. Aceasta carte a fost cunoscuta sub numele de At-Tasrif si continea informatiile pe care El Zahrawi le-a acumulat intr-o cariera intreaga, care a acoperit aproape 50 de ani de pregatire, predare si practica. Se pare ca acesta a calatorit foarte putin, dar a avut o experienta foarte larga in tratamentul victimelor accidentelor si a ranitilor de razboi.
In At-Tasrif, El Zahrawi isi exprima preocuparea fata de bunastarea studentilor sai, pe care ii numeste “copiii mei”. El a evidentiat importanta unei relatii bune dintre doctor si pacient si a avut mare grija sa asigure siguranta pacientilor sai si sa le castige increderea acestora, indiferent de statutul lor social. Metodele clinice folosite de El Zahrawi au aratat o precautie deosebita – el a promovat observarea indeaproape a fiecarui caz individual pentru a stabili diagnosticul corect si tratamentul cel mai bun cu putinta. El a insistat ca practicile medicale sa se desfasoare in conformitate cu normele etice si a avertizat impotriva practicilor dubioase adoptate de unii doctori in scop material. El a mai atentionat si impotriva sarlatanilor care pretindeau ca detin calificarile chirurgicale pe care de fapt, nu le detineau.
At-Tasrif contine multe observatii originale de importanta istorica. El Zahrawi a aprofundat in aceasta lucrare, studiul despre cauzele si simptomele bolii si teoriile privitoare la cresterea copiilor si a tinerilor, despre ingrijirea batranilor si a persoanelor convalescente. In sectiunea dedicata farmacologiei si terapeuticii, el acopera arii precum medicamentele pentru inima, vomitivele, laxativele, cosmetica, nutritia, materia medica, greutatea si marimea corporala si substitutia medicamentelor.
At-Tasrif a fost tradusa in latina de Gerard din Cremona in secolul al-XII-lea si alaturi de Canonul lui Avicenna, a avut un rol major in universitatile din Europa intre secolele XII-XVII E.N. Doua dintre tratatele lui El Zahrawi merita o atentie speciala. Primul dintre acesta este tratatul 28, cunoscut in latina ca Liber servitoris de preeparatione medicinarum simplicium, care descrie prepararea substantelor chimice, fabricarea tabletelor, filtrarea extractelor si tehnicile farmaceutice legate de acestea. Acest tratat a fost tiparit la Venetia in 1471 de Nicolaus Jensen.
Poate ca cel mai important tratat al sau este cel de chirurgie. Aceasta opera monumentala a fost prima lucrare in limba araba care trateaza chirurgia in mod independent si in detaliu. Aceasta include multe poze cu instrumentele medicale, cele mai multe dintre ele inventate de El Zahrawi insusi, cat si explicatii cu privire la folosirea acestora. El Zahrawi a fost primul autor medical care a furnizat ilustratii ale instrumentelor folosite in chirurgie. Sunt aproximativ 200 de schite, de la un instrument pentru impins limba, la un instrument folosit in extractia dintilor, la un cater si pana la un instrument obstretic complicat.
Varietatea operatiilor descrise este uimitoare. In acest tratat El Zahrawi discuta despre interventii chirurgicale, punerea de ventuze, asistarea nasterilor, obstretica si tratamentul ranilor. El a descris deschiderea si sciziunea arterei temporale pentru a potoli anumite tipuri de migrene, devierea urinei in rect, mamoplastia de reducere in cazul sanilor excesiv de mari si extragerea cataractei. El a scris pe larg despre fracturile oaselor si ale articulatiilor, mentionand chiar si fracturile nazale si de coloana vertebrala. De fapt metoda Kocher pentru indreptarea unui sold dislocat a fost descrisa in At-Tasrif cu mult timp inainte de nasterea lui Kocher! El Zahrawi a descris folosirea substantelor caustice in chirurgie, a descris pe larg extirparea amigdalelor, traheotomia, si interventia pe craniu deschis – operatii pe care el le-a efectuat pe un fat decedat. El a explicat cum poate fi folosit un clenci pentru a extrage polipii nazali si cum poate fi folosita o seringa balon inventata de el pentru a efectua clisme in cazul copiilor si cum poate fi folosita o seringa balon metalica si un specul pentru a extrage pietrele vezicii urinare.
El Zahrawi a fost primul care a descris asa numita pozitie Walcher in obstetrica, a fost primul care a descris arcurile dentare, instrumentele folosite pentru a apasa limba, caterele din plumb si primul care a descris in mod clar circumstantele ereditare care cauzeaza hemofilia. El a mai descris ligaturile vaselor de sange cu mult inaintea lui Ambroise Pare.
Imediat ce At-Tasrif a fost tradusa in latina in secolul XII, El Zahrawi a avut o influenta extraordinara asupra chirurgiei in Occident. Chirurgul francez Guy de Chauliac, in lucrarea sa “Marea chirurgie”, terminata in 1363, citeaza din At-Tasrif mai mult de 200 de ori. El Zahrawi a fost descris de Pietro Argallata (care a murit in 1423) ca fiind “fara indoiala fruntasul tuturor chirurgilor”. Jaques Delechamps (1513-1588), un alt chirurg francez, a folosit pe larg At-Tasrif in comentariul sau elaborat, confirmand marele prestigiu al lui El Zahrawi din Evul Mediu si pana in Renastere.
Bibliografie selectiva:
1. Hamareh S K in The Genius of Arab Civilisation edited by J R Hayes; 2nd edition, 1983; Eurabia (Publishing) Ltd; pp 198-200
2. El Afifi. S. Kasr El Aini; Journal of Surgery 1960; I
3. Albucasis; On Surgery and Instruments; English translation and commentary by Spink M S and Lewis G L; 1973
Ibn Sina (Avicenna) – doctorul doctorilor
de Dr. Monzur Ahmed (tradus de sora noastra Narqis pentru Asociatia Surori Musulmane)
Abū ‘Alī al-Husayn ibn ‘Abd Allāh ibn Sīnā al-Balkhī (persană ابوعلى سينا/پورسينا Abu Ali Sina sau numele arab: أبو علي الحسين بن عبد الله بن سينا; deseori numit Ibn Sina sau latinizat Avicenna) (n. 980, d. 1037) a fost filosof, medic şi cercetător al naturii tadjic-persan, născut lîngă Buhara în Persia (acum în Uzbekistan).
Era denumit de arabi, „al treilea Aristotel”.
Ibn Sina s-a nascut in 980 E.N., in satul Afshana langa Bukhara, care astazi este situat in Uzbekistan. Tatal sau, Abdullah, apartinand sectei Ismaelitilor, a fost din Balkh iar mama sa, dintr-un sat de langa Bukhara.
In orice timp ar fi trait Ibn Sina, cunoscut in Occident ca Avicenna, ar fi fost un urias printre giganti. El a dat dovada de o capacitate intelectuala extraorinara inca de mic copil, la varsta de numai zece ani fiind déjà expert in Coran si in lectiile de limba araba. In timpul urmatorilor 6 ani s-a dedicat jurisprudentei islamice, filosofiei si stiintelor naturii, a studiat logica, geometria euclidiana si cartea Almagest, (ce cuprindea tratate de matematica si astronomie).
Si-a indreptat atentia spre medicina la varsta de 17 ani, si a considerat-o ca fiind “usoara”, asa cum insusi a marturisit. Totusi era preocupat foarte mult de problemele metafizicii si in special de lucrarile lui Aristotel. Din intamplare, a facut rost de un manual pe aceasta tema, intocmit de ilustrul filosof al-Farabi, care avea sa-i raspunda la intrebari.
La varsta de 18 ani, déjà isi construise o reputatie de doctor si a fost chemat de catre conducatorul samanit, Nuh ibn Mansur (a domnit intre 976-997 E.N.), care, din recunostinta pentru serviciile lui Ibn Sina i-a permis acestuia sa foloseasca in mod liber biblioteca regala, care continea foarte multe carti rare sau chiar unice. Dotat cu o teribila capacitate de a absorbi si retine cunostintele, acest savant musulman a devorat continutul bibliotecii si la varsta de 21 de ani s-a aflat in pozitia de a scrie prima lui carte.
Cam tot atunci si-a pierdut si tatal si la putin timp dupa aceea a parasit Bukhara si a calarorit spre Vest. A intrat in serviciile lui Ali ibn Ma'mun, conducatorul Khivei, pentru un timp, dar in cele din urma a fugit pentru a evita sa fie rapit de sultanul Mahmud din Ghazna. Dupa multe pribegii a ajuns la Jurjan, langa Marea Caspica, atras de faima conducatorului de acolo, Qabus, de a fi protectorul invataturii. Din pacate, sosirea lui Ibn Sina aproape ca a coincis cu detronarea si uciderea acestui conducator. La Jurjan, Ibn Sina a predat cursuri de logica si astronomie si a scris prima parte din cartea sa Qanun, cea mai mare lucrare a sa.
S-a mutat apoi la Ray, langa Teheranul de astazi, stabilindu-si aici practica medicala foarte activa. Cand Ray-ul a fost asediat, Ibn Sina a fugit la Hamadan unde l-a vindecat pe Amir Shamsud-Dawala de colici si a fost facut prim ministru. O razvratire a soldatilor impotriva sa, a cauzat demiterea si incarcerarea sa, dar in cele din urma, emirul l-a rechemat, datorita atacurilor de colici suferite de acesta, si-a cerut scuze si l-a repus in functia sa. La acest moment viata sa era foarte intensa: in timpul zilei era ocupat cu serviciile pentru emir, in timp ce o mare parte din noapte era petrecuta predand sau dictand notite pentru cartile sale. Studentii se strangeau in casa lui si citeau parti din cele doua mari carti ale sale, Aş-Şifa si Qanun, care erau déjà gata...
Dupa moartea emirului, Ibn Sina a fugit la Isfahan dupa cateva incaierari cu legea, incluzand o perioada petrecuta in inchisoare. Si-a petrecut ultimii ani din viata in serviciile guvernatorului orasului, Ala al-Daula, pe care l-a sfatuit in probleme stiintifice si literare sip e care l-a insotit in campanile militare.
Prietenii l-au sfatuit sa se potoleasca si sa duca o viata mai moderata, dar acest lucru nu-i statea in fire. "Prefer o viata scurta si cuprinzatoare, decat una lunga, dar marginita, replica. Coplesit de munca asidua si de viata grea, Ibn Sina a murit in 1036/1, la o varsta relativ timpurie de 58 de ani. A fost inmormantat in Hamadan, unde mormantul inca i se mai vede.
Al-Qifti afirma ca Ibn Sina a terminat 21 de lucrari mari si 24 de lucrari mai mici in filosofie, medicina, teologie, geometrie, astronomie. O alta sursa, (Brockelmann), ii atribuie 99 de carti lui Ibn Sina, constand in 16 carti de medicina, 68 de teologie si metafizica, 11 de astronomie si 4 de poezie. Majoritatea erau in araba, dar in limba sa natala, persana, a scris un manual cuprinzator de stiinte filosofice intitulat Danish-naama-i-Alai si un mic tratat asupra pulsului.
Cel mai celebru poem in araba descrie coborarea sufletului in trup din inaltele sfere. Intre lucrarile sale stiintifice, cele mai importante sunt doua: Kitab al-Shifa (Cartea vindecarii), o enciclopedie filosofica bazata pe traditiile lui Aristotel si al-Qanun al-Tibb, care reprezinta o clasificare definitiva a cunostintelor medicale greco-arabe.
Din cele 16 lucrari de medicina ale lui Ibn Sina, 8 sunt tratate in versuri despre probleme precum: cele 25 de semne care indica faza terminala a bolilor, preceptele referitoare la igiena, remediile testate, memoriile de anatomie. Intre lucrarile in proza, dupa marele Qanun, tratatul despre medicamentele pentru inima, din care British Museum are in posesia sa cateva manuscrise, este probabil cel mai important, dar ramane nepublicat.
Qanun este, desigur, de departe cea mai complexa, cea mai renumita si mai importanta lucrare a lui Ibn Sina. Lucrarea contine aproape un million de cuvinte si ca majoritatea cartilor in limba araba, este in mod elaborat divizata si subdivizata. Este impartita in principal in 5 carti, dintre care prima trateaza principiile generale, a doua trateaza medicamentele simple aranjate dupa alphabet, a treia cu bolile diferitelor organe si parti ale trupului de la cap pana la picioare, a patra, cu bolile care desi incep intr-un anume loc, se raspandesc in alte parti ale corpului, precum ar fi febrele, si a cincea despre combinatiile de medicamente.
Qanun face deosebirea intre mediastinita si pleurezie si recunoaste natura contagioasa a ftiziei (tuberculoza plamanilor) si faptul ca aceasta boala se poate transmite prin apa si pamant. Da un diagnostic stiintific cu privire la anchilostomiaza si atribuie aceasta conditie existentei unui vierme intestinal. Qanun arata importanta nutritionismului si a influentei climei si mediului inconjurator asupra sanatatii si utilitatea chirurgicala a anestezicelor orale. Ibn Sina a indemnat chirurgii sa trateze cancerul in fazele de inceput ale acestuia, asigurand indepartarea intregului tesut afectat. Capitolul intitulat materia medica are in vedere 760 de medicamente, cu comentarii asupra aplicarii si eficientei lor. El a recomandat ca testarea unui medicament nou sa fie efectuata pe animale si oameni inainte de a se da in folosinta generala.
Ibn Sina a observat relatia stransa dintre emotii si conditia fizica si a simtit ca muzica are un rol fizic si psihologic précis asupra pacientilor. Dintre multele tulburari psihologice descrise in Qanun, una este de un interes deosebit: boala dragostei! Ibn Sina are reputatia de e fi diagnosticat aceasta conditie la un print din Jurjan, care a cazut bolnav si a carui boala a derutat medicii locali. Ibn Sina a observat o schimbare a pulsului printului atunci cand adresa si numele iubitei sale erau mentionate. Marele doctor a avut un singur remediu: unirea suferindului cu iubita sa.
Textul arab al Qanun-ului a fost publicat la Roma in 1593 si a fost din acest motiv una dintre primele carti arabe care a vazut tiparul. A fost tradusa in latina de Gerard din Cremona in secolul al-XII-lea. Acest 'Canon', cu continutul sau enciclopedic, cu aranjarea lui sistematica si cu planul sau filosofic, a ajuns in curand la o pozitie superioara in literatura medicala a epocii, inlocuind lucrarile lui Galen, al-Razi si al-Majusi, devenind manualul scolilor medicale din Europa.
Posted Image
In ultimii 30 de ani ai secolului al-XV-lea, a cunoscut 15 editii in latina si una in ebraica. In ultimii ani, a fost tradus partial si in engleza. Din secolul al-XII-lea, pana in secolul al XVII-lea, Qanun-ul a servit drept ghid principal in stiinta medicala in occident, si se spune ca l-ar fi influentat si pe Leonardo da Vinci. Dupa cum afirma Dr. William Osler, Qanun-ul a ramas "o biblie medicala pentru o perioada mai lunga de timp decat orice alta lucrare".
In ciuda acestor omagii glorioase aduse lucrarii sale, Ibn Sina este rar amintit in occident astazi si contributiile sale fundamentale in domeniul medicinei si al redesteptarii europene, nu sunt in general recunoscute. Totusi in muzeul din Bukhara, exista expuneri care arata multe dintre scrierile sale, instrumentele chirurgicale din acea perioada si picturi in care sunt infatisati pacienti supusi tratamentului. Un monument impunator al vietii si operelor celui ce a fost cunoscut ca “doctorul doctorilor”, inca mai sta in curtea muzeului din Bukhara si portretul sau atarna in holul facultatii de medicina din cadrul universitatii din Paris.
MUHAMMED IBN ZEKERIYA AR-RAZI
(864-930 E.N.)
Abu Bakr Muhammad ibn Zakariya al-Razi (în persană: زكريای رازی Zakaria ye Razi; în arabă: ابو بکر محمد بن زكريا الرازی ; în latină: Rhazes sau Rasis) a fost alchimist, medic, filozof, savant persan. A adus contribuţii valoroase în domeniile menţionate, înscrise în peste 184 de cărţi şi articole. A fost unul din marii promotori ai medicinei experimentale şi poate fi considerat părintele pediatriei. De asemenea, a adus contribuţii de pionierat în neurochirurgie şi oftalmologie. A izolat acidul sulfuric şi etanolul, cărora, pentru prima dată, le-a dat o utilizare medicală.
Abu Bakr Muhammed Ibn Zakariya al-Razi (864-930 E.N.) s-a nascut la Ray, Iran. Initial, acesta a fost interesat de muzica, dar mai apoi a studiat medicina, matematica, astronomia, chimia si filosofia de la unul dintre discipolii lui Hunayn Ibn Ishaq, care a fost foarte priceput in greaca antica , in medicina persana si cea indiana, cat si in alte materii. El a mai studiat si sub supravegherea lui Ali Ibn Rabban. Experienta practica dobandita la bine cunoscutul spital Muqtadari l-a ajutat in profesia de medic, aleasa de acesta. La o varsta tanara, el a obtinut distinctia de expert in medicina si alchimie, astfel ca pacienti si studenti din colturile indepartate ale Asiei s-au indreptat catre acesta.
Prima data, i s-a incredintat conducerea primului spital regal din Ray, de unde avea sa se mute in curand la o pozitie similara in Baghdad, unde a si ramas ca sef la renumitul spital Muqtadari pentru un timp indelungat. Acesta s-a mutat din cand in cand in diferite orase, in special intre Ray si Baghdad, dar in cele din urma, s-a intors la Ray, unde a murit, in jurul anului 930 E.n. Numele sau este comemorat la institutul Razi de langa Teheran.
Razi a fost un Hakim (intelept), un alchimist si un filosof. Contributia sa in medicina a fost atat de semnificativa, ca ar putea fi comparata numai cu cea a lui Ibn Sina. Unele dintre lucrarile sale de medicina, precum Kitab al- Mansoori, Al-Hawi, Kitab al-Mulooki si Kitab al-Judari wa al- Hasabah, au castigat o faima vesnica. Kitab al-Mansoori, care a fost tradusa in latina in secolul al XV lea (E. n.), a insumat zece volume, tratand in mod exhaustiv medicina greco-araba. Unele dintre volumele sale au fost publicate individual in Europa. Lucrarea sa al-Judari wal Hasabah a fost primul tratat despre variola si varicela si se bazeaza in mare pe contributia sa originala (personala), fiind tradusa in multe limbi europene. Prin acest tratat, el a devenit prima persoana care a trasat asemanarile clare dintre variola si varicela. Al-Hawi a reprezentat cea mai vasta enciclopedie medicala compusa pana atunci. Aceasta continea toate informatiile importante cu privire la fiecare subiect medical, informatii disponibile din sursele grecesti si arabe, si a fost incheiata de el, continand remarcile lui personale bazate pe experienta si viziunile sale. O caracteristica speciala a sistemului sau medical, a fost faptul ca acesta a sprijnit foarte mult tratamentul pe baza unei alimentatii corecte si reglementate. Acest tratament a fost combinat cu accentul pus pe influenta factorilor psihologici asupra sanatatii. El a incercat prima data remediile propuse pe animale, pentru a evalua consecintele si efectele secundare. El a fost de asemenea si un priceput chirurg, fiind primul care a folosit opiumul pentru anestezie.
Mai mult de a fi un doctor, acesta a combinat medicamente si in ultimii ani de viata, s-a dedicat stiintelor experimentale si teoretice. Se pare posibil ca acesta si-a dezvoltat chimia independent de Jabir Ibn Hayyan. El a descris in mod detaliat unele reactii chimice si a dat descrierea completa si modelul a aproximativ 20 de instrumente folosite in cercetarile din chimie. El si-a expus cunostintele sale in domeniul chimiei intr-un limbaj limpede si usor de inteles. Una dintre cartile sale, numita Kitab-al-Asrar se ocupa cu prepararea substantelor chimice si utilizarea acestora. O alta lucrare a fost tradusa in latina sub titlul Liber Experi- mentorum. El i-a intrecut pe predecesorii sai, impartind substantele in plante, animale si minerale, deschizand astfel drumul chimiei anorganice si organice. In general, aceasta clasificare in trei regne, inca se mai pastreaza. Ca chimist, a fost primul care a produs acidul sulfuric impreuna cu alti acizi si a preparat si alcool, prin fermentarea produsilor dulci.
Contributia sa ca filosof este de asemenea bine cunoscuta. Elementele de baza in sistemul sau filosofic sunt: Creatorul, spiritul, materia, spatiul si timpul. El discuta despre caracteristicile lor in mod detaliat si conceptele sale de timp si spatiu care constituie un continuum sunt remarcabile. Viziunile sale filosofice au fost totusi criticate de un anumit numar de savanti musulmani din regiune.
A fost un autor prolific, care a lasat tratate monumentale pe diferite teme. Detine mai mult de 200 de contributii stiintifice remarcabile, dintre care cam jumatate trateaza medicina, iar 21 se preocupa de alchimie. A scris si despre fizica, matematica, astronomie si optica, dar aceste lucrari nu s-au putut pastra. Unele dintre cartile sale, incluzand Jami-fi-al-Tib, Mansoori, al-Hawi, Kitab al-Jadari wa al-Hasabah, al-Malooki, Maqalah fi al- Hasat fi Kuli wa al-Mathana, Kitab al-Qalb, Kitab al-Mafasil, Kitab-al- 'Ilaj al-Ghoraba, Bar al-Sa'ah, and al-Taqseem wa al-Takhsir, au fost publicate in multe limbi europene. Cam 40 dintre manuscrisele sale exista inca in muzee si biblioteci din Iran, Paris, Marea Britanie, Rampur si Bankipur. Contributia sa a influentat foarte mult dezvoltarea stiintei, in general si a medicinei, in particular.
IBN AL-BAITAR ابن البيطار
(b. 575 A.H./1179 C.E. d. 646 A.H./1248 C.E.)Abu Muhammed Abdullah Ibn Ahmed Ibn al-Baitar Dhiya al-Din al-Malaqi a fost unul dintre cei mai mari oameni de stiinta ai Spaniei musulmane si a fost cel mai mare botanist si farmacist al Evului Mediu. S-a nascut in orasul spaniol Malaqa (Malaga), catre sfarsitul secolului al-XII-lea. El a invatat botanica de la Abu al-Abbas al-Nabati, un botanist erudit, cu care a inceput sa culeaga plante in Spania si in jurul acesteia. In 1219 a parasit Spania, pentru a pleca intr-o expeditie cu scopul de a culege plante si a calatorit de-a lungul coastei de nord a Africii, ajungand pana in Asia Mica. Modul exact in care a calatorit (daca pe apa sau pe uscat) nu este cunoscut, dar printre localitatile importante vizitate de el, se numara Bugia, Qastantunia (Constantinople), Tunis, Tripoli, Barqa si Adalia. Dupa 1224, a intrat in serviciul lui al-Kamil, guvernatorul Egiptului, si a fost desemnat botanist sef. In 1227 al-Kamil si-a extins dominatia pana la Damasc, si Ibn al-Baitar l-a insotit acolo, fapt care a constituit o oportunitate de a culege plante in Siria. Cercetarile sale cu privire la plante au cuprins o arie vasta, incluzand: Peninsula Arabica si Palestina, pe care fie ca le-a vizitat, fie ca a reusit sa adune plante in timpul stationarilor sale in aceste zone. A murit in Damasc, in 1248.
Contributia majora a lui Ibn Baitar, lucrarea sa intitulata Kitab al-Jami fi al-Adwiya al- Mufrada الجامع لمفردات الأدوية و الأغذية , reprezinta una dintre cele mai mari compilatii de botanica in limba araba cu privire la plantele medicinale. Aceasta lucrare s-a bucurat de un statut inalt in randul botanistilor pana in secolul al-XVI-lea si este o opera sistematica ce cuprinde lucrari mai vechi, cu criticismul cuvenit, si care aduce in mare parte o contributie originala. Aceasta enciclopedie cuprinde cam 1,400 de articole diferite, in general plante medicinale si legume, dintre care cam 200 de plante nu erau cunoscute inainte de aparitia sa. Cartea face referire la lucrarile a 150 de autori, in mare parte arabi, si citeaza ca 20 de savanti greci din vechime. A fost tradusa in latina si publicata in 1758.
Cel de-al doilea tratat monumental, Kitab al-Mlughni fi al-Adwiya al-Mufrada المغني في الأدوية المفردة reprezinta o enciclopedie de medicina. Medicamentele sunt enumerate in conformitate cu valoarea lor terapeutica. Astfel, cele 20 de capitole se refera la plantele care au o importanta in bolile capului, ale urechii, ale ochilor, etc. In ceea ce priveste problemele de chirurgie, el citeaza frecvent din renumitul chirurg musulman, Abul Qasim Zahrawi. Pe langa denumirile in limba araba, Baitar a a dat si numele grecesc si cel latin al plantelor, facilitand astfel transferul informatiilor.
Contributiile lui Ibn al-Baitar sunt caracterizare de observatie, analiza, si clasificare si au avut o influenta semnificativa asupra botanicii orientale si occidentale, cat si asupra medicinii. Chiar daca Jami a fost tradusa si publicata destul de tarziu in limbile occidentale, totusi multi savanti studiasera anumite parti din aceasta lucrare, facand referire la ea.
IBN AL-NAFIS
(1213-1288 E.N.)
Ala al-Din Abu al-Hassan Ali ibn Abi-Hazm al-Qarshi al-Dimashqi (în arabă: علاء الدين أبو الحسن عليّ بن أبي حزم القرشي الدمشقي ) (n. 1213 sau 1210 - d. 1288) a fost unul dintre cei mai mari savanţi musulmani arabi, a cărui activitate este legată de foarte multe domenii: fizică, anatomie, fiziologie, chirurgie, oftalmologie, teologie, filozofie, logică, psihologie, sociologie, astronomie, geologie, gramatică, lingvistică, istorie, futurologie, teoria şi filozofia ştiinţei.
Ala-al-Din Abu al-Hasan Ali Ibn Abi al-Hazm al-Qarshi al- Damashqi al-Misri s-a nascut in 607 A.H. in Damasc. A studiat la facultatea de medicina din cadrul spitalului infiintat de Nur al- Din Zangi. Profesorul sau de medicina a fost Muhaththab al-Din Abd al- Rahim. In afara de medicina, Ibn al-Nafis a studiat jurisprudenta, literatura si teologie. El a devenit astfel un expert renumit al scolii de jurisprudenta Shafi'I, cat si un reputat doctor.
Dupa ce a obtinut titlul de expert in medicina si jurisprudenta, s-a mutat la Cairo, unde a fost desemnat ca director al faimosului spital Nasri. Aici a instruit un mare numar de specialisti in medicina, printre care si pe renumitul chirurg Ibn al-Quff al-Masihi. El a mai activat si in cadrul scolii Mansuriya, din Cairo. Cand a murit in 678 A.H. si-a donat casa, biblioteca si clinica spitatului Mansuriya.
Cea mai semnificativa contributie a sa este in domeniul medicinii. Maniera sa de abordare a constat in scrierea unor comentarii detaliate cu privire la lucrarile din trecut, evaluandu-le in mod critic si adaugandu-si propria sa contributie originala. O mare semnificatie a avut-o descoperirea sistemului circulator al sangelui in organism, care a fost redescoperit de catre stiinta moderna dupa un interval de trei secole. El a fost primul care a descris in mod corect structura plamanilor si a bronhiilor, precum si modul in care vasele corpului uman interactioneaza cand e vorba de sange si aer. El a mai elaborat si functia arterelor coronariene de a hrani miocardul (muschiul inimii).
Cea mai voluminoasa dintre lucrarile sale este Al-Shamil fi al-Tibb, creata pentru a constitui o enciclopedie compusa din 300 de volume, dar care nu a putut fi terminata din cauza mortii sale. Manuscrisul se afla la Damasc. Cartea sa referitoare la oftalmologie este in mare parte o contributie originala si inca mai exista. Totusi cea mai renumita carte a fost Mujaz al-Qanun, asupra careia s-au scris un numar de comentarii. Comentariile sale personale includ unul privitor la una dintre cartile lui Hipocrate. El a mai scris si cateva volume cu privire la Canonul lui Ibn Sina, care mai exista inca.
Posted Image
De asemenea, a scris si un comentariu cu privire la cartea lui Hunayn Ibn Ishaq. O alta carte renumita care a cuprins propria sa contributie a fost despre efectele dietei asupra sanatatii, intitulata Kitab al-Mukhtar fi al-Aghdhiya.
Lucrarile lui Ibn Al-Nafis au integrat cunostintele medicale ale acelui timp, imbogatindu-le, exercitand astfel o influenta semnificativa asupra dezvoltarii stiintei medicale, atat in Orient, cat si in Occident. Totusi, numai una dintre cartile sale a fost tradusa in latina in faza de inceput a carierei sale, motiv pentru care o parte din lucrarea sa a ramas necunoscuta in Europa pentru o perioada indelungata.
El Zahrawi (Albucasis) – tatăl chirurgiei
de Dr. Monzur Ahmed (traducere facuta de sora Narqis pentru Asociatia Surori Musulmane)
Aproape cu o mie de ani in urma, cand Spania (Andalusia) facea parte din imperiul islamic, a trait langa orasul capitala Cordoba, unul dintre cei mai mari pionieri ai chirurgiei, in mare parte uitat astazi. El a fost cunoscut ca El Zahrawi, desi in limbile europene numele sau a fost scris in peste 12 feluri diferite: Abulcases, Albucasis, Bulcasis, Bulcasim, Bulcari, Alzahawi, Ezzahrawi, Zahravius, Alcarani, Alsarani, Aicaravi, Alcaravius, Alsahrawi etc.
Se crede ca El Zahrawi s-a nascut in orasul El-Zahra, aflat la circa 10 km la Nord-Vest de Cordoba, undeva intre 936 si 940 (E.N.). Aici a trait, a studiat, a predat si a practicat medicina si chirurgia pana cu putin timp inainte de a muri, in 1013, la doi ani dupa devastarea orasului El-Zahra.
Pentru ca orasul El-Zahra a fost pradat si distrus, se cunoaste putin despre ilustrul sau locuitor El Zahrawi. A fost prima data mentionat de catre savantul andalusian Abu Muhammed bin Hazm (993-1064), care l-a enumerat printre marii doctori chirurgi ai Spaniei din timpul maurilor. Prima biografie cunoscuta a lui El Zahrawi, a aparut totusi in lucrarea lui al-Humaydi, intitulata Jadhwat al-Muqtabis (Despre savantii andaluzi), terminata la 60 de ani dupa moartea lui El Zahrawi.
Este limpede din istoria vietii lui El Zahrawi si din scrierile sale ca acesta si-a dedicat intreaga viata si genialitate pentru avansarea medicinii ca intreg si a chirurgiei in particular. El Zahrawi a scris o enciclopedie medicala cuprinzand 3o de volume care au inclus capitole dedicate chirurgiei, medicinii, ortopediei, oftalmologiei, farmacologiei, nutritiei, etc. Aceasta carte a fost cunoscuta sub numele de At-Tasrif si continea informatiile pe care El Zahrawi le-a acumulat intr-o cariera intreaga, care a acoperit aproape 50 de ani de pregatire, predare si practica. Se pare ca acesta a calatorit foarte putin, dar a avut o experienta foarte larga in tratamentul victimelor accidentelor si a ranitilor de razboi.
In At-Tasrif, El Zahrawi isi exprima preocuparea fata de bunastarea studentilor sai, pe care ii numeste “copiii mei”. El a evidentiat importanta unei relatii bune dintre doctor si pacient si a avut mare grija sa asigure siguranta pacientilor sai si sa le castige increderea acestora, indiferent de statutul lor social. Metodele clinice folosite de El Zahrawi au aratat o precautie deosebita – el a promovat observarea indeaproape a fiecarui caz individual pentru a stabili diagnosticul corect si tratamentul cel mai bun cu putinta. El a insistat ca practicile medicale sa se desfasoare in conformitate cu normele etice si a avertizat impotriva practicilor dubioase adoptate de unii doctori in scop material. El a mai atentionat si impotriva sarlatanilor care pretindeau ca detin calificarile chirurgicale pe care de fapt, nu le detineau.
At-Tasrif contine multe observatii originale de importanta istorica. El Zahrawi a aprofundat in aceasta lucrare, studiul despre cauzele si simptomele bolii si teoriile privitoare la cresterea copiilor si a tinerilor, despre ingrijirea batranilor si a persoanelor convalescente. In sectiunea dedicata farmacologiei si terapeuticii, el acopera arii precum medicamentele pentru inima, vomitivele, laxativele, cosmetica, nutritia, materia medica, greutatea si marimea corporala si substitutia medicamentelor.
At-Tasrif a fost tradusa in latina de Gerard din Cremona in secolul al-XII-lea si alaturi de Canonul lui Avicenna, a avut un rol major in universitatile din Europa intre secolele XII-XVII E.N. Doua dintre tratatele lui El Zahrawi merita o atentie speciala. Primul dintre acesta este tratatul 28, cunoscut in latina ca Liber servitoris de preeparatione medicinarum simplicium, care descrie prepararea substantelor chimice, fabricarea tabletelor, filtrarea extractelor si tehnicile farmaceutice legate de acestea. Acest tratat a fost tiparit la Venetia in 1471 de Nicolaus Jensen.
Poate ca cel mai important tratat al sau este cel de chirurgie. Aceasta opera monumentala a fost prima lucrare in limba araba care trateaza chirurgia in mod independent si in detaliu. Aceasta include multe poze cu instrumentele medicale, cele mai multe dintre ele inventate de El Zahrawi insusi, cat si explicatii cu privire la folosirea acestora. El Zahrawi a fost primul autor medical care a furnizat ilustratii ale instrumentelor folosite in chirurgie. Sunt aproximativ 200 de schite, de la un instrument pentru impins limba, la un instrument folosit in extractia dintilor, la un cater si pana la un instrument obstretic complicat.
O pagina dintr-un tratat de chirurgie si instrumente medicale al lui El Zahrawi din 1531, tradus in latina de Peter Argellata
Varietatea operatiilor descrise este uimitoare. In acest tratat El Zahrawi discuta despre interventii chirurgicale, punerea de ventuze, asistarea nasterilor, obstretica si tratamentul ranilor. El a descris deschiderea si sciziunea arterei temporale pentru a potoli anumite tipuri de migrene, devierea urinei in rect, mamoplastia de reducere in cazul sanilor excesiv de mari si extragerea cataractei. El a scris pe larg despre fracturile oaselor si ale articulatiilor, mentionand chiar si fracturile nazale si de coloana vertebrala. De fapt metoda Kocher pentru indreptarea unui sold dislocat a fost descrisa in At-Tasrif cu mult timp inainte de nasterea lui Kocher! El Zahrawi a descris folosirea substantelor caustice in chirurgie, a descris pe larg extirparea amigdalelor, traheotomia, si interventia pe craniu deschis – operatii pe care el le-a efectuat pe un fat decedat. El a explicat cum poate fi folosit un clenci pentru a extrage polipii nazali si cum poate fi folosita o seringa balon inventata de el pentru a efectua clisme in cazul copiilor si cum poate fi folosita o seringa balon metalica si un specul pentru a extrage pietrele vezicii urinare.
El Zahrawi a fost primul care a descris asa numita pozitie Walcher in obstetrica, a fost primul care a descris arcurile dentare, instrumentele folosite pentru a apasa limba, caterele din plumb si primul care a descris in mod clar circumstantele ereditare care cauzeaza hemofilia. El a mai descris ligaturile vaselor de sange cu mult inaintea lui Ambroise Pare.
Imediat ce At-Tasrif a fost tradusa in latina in secolul XII, El Zahrawi a avut o influenta extraordinara asupra chirurgiei in Occident. Chirurgul francez Guy de Chauliac, in lucrarea sa “Marea chirurgie”, terminata in 1363, citeaza din At-Tasrif mai mult de 200 de ori. El Zahrawi a fost descris de Pietro Argallata (care a murit in 1423) ca fiind “fara indoiala fruntasul tuturor chirurgilor”. Jaques Delechamps (1513-1588), un alt chirurg francez, a folosit pe larg At-Tasrif in comentariul sau elaborat, confirmand marele prestigiu al lui El Zahrawi din Evul Mediu si pana in Renastere.
Bibliografie selectiva:
1. Hamareh S K in The Genius of Arab Civilisation edited by J R Hayes; 2nd edition, 1983; Eurabia (Publishing) Ltd; pp 198-200
2. El Afifi. S. Kasr El Aini; Journal of Surgery 1960; I
3. Albucasis; On Surgery and Instruments; English translation and commentary by Spink M S and Lewis G L; 1973
Admin- Administrator
- Mesaje : 406
Puncte : 5991
Reputatie : 2
Data de inscriere : 16/03/2011
Localizare : Bucuresti, Romania -
Pagina 1 din 1
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
» Al Salamu` Alaykum w Rahmatullah w Baraktuhu !
» Ce este Hijabul ?
» Bine ati venit pe Forumul Femeilor !
» Moscheile din Romania
» Salam Aleykum
» Salam Aleykum
» Nora si Soacra
» Educatia copiilor in Islam