Terorismul in Islam Interzis !

**Admin** Dum Mai 08, 2011 4:19 pm

Islamul este religia care apără libertatea de opinie, libertatea gândirii, şi libertatea modului de viaţă, împiedicând neînţelegerile dintre oameni şi chiar împiedicând gândirea negativă. Aşa cum islamul este împotriva terorismului, tot astfel, este împotriva presiunii de opinie.
" Nu este silire la credinţă! Răzvedită este deosebirea dintre calea cea dreaptă şi rătăcire,..." (2: 256)
" Deci îndeamnă! Tu eşti numai un îndemnător, / Tu nu ai putere asupra lor (ca să îi sileşti la credinţă)" (88: 21,22)
Presiunile religioase contravin cu baza islamului. Pentru că în această religie, adevărata credinţă este acceptată numai prin libera algere. Bineînţeles că musulmanii se pot îndemana unul pe celălalt în înfăptuirea de fapte bune. Este obligaţia fiecărui musulman să-şi expuna credinţa alegând cele mai frumoase şi blânde cuvinte.
"Cheamă la calea Domnului tău cu înţeleciune şi bună îndemnare şi dicută cu ei cum e mai frumos! Domnul tău este mai bine ştiutor al acelora care s-au abătut de la calea Sa şi El este mai bine ştiutor al celor care sunt bine călăuziţi. " (16: 125)
Dar trebuie să fie conştient că:
"Nu e treaba ta, (o, Muhammed), călăuzirea (celor nelegiuiţi pe calea cea dreaptă), căci Allah călăuzeşte pe cine voieşte El..." (2: 272)
Atunci când un dreptcredincios este refuzat în propovăduirea lui , cel mai bun răspuns este: "Voi aveţi religia voastră, iar eu am religia mea!" (109: 6)

În lumea în care trăim sunt oameni cu o diversitate religioasă foarte mare: creştini, evrei, hinduşi, atei, politeişti şi mulţi alţii. Intr-o astfel de lume, musulmanul este obligat să fie iertător, tolerant, drept şi umanitar indiferent de credinţa celorlaţi. Responsabilitatea dreptcredinciosului este de a îi chema la religia lui Allah în modul cel mai frumos, cu pace şi bunăvoinţă. Iar acceptarea la chemarea musulmanului este la liberă alegere. Obligarea la credinţă este un comportament care contravine legilor din Coran.
" ŞI de ar fi voit Domnul tău, toţi cei de pe pământ ar fi crezut laolaltă! ŞI oare tu îi sileşti pe oameni ca să fie credincioşi?" (10: 99)
" Noi ştim bine ce spun ei, Tu nu eşti pus siluitor peste ei. Şi îndeamnă-l prin Coran, pe acela care se teme de ameninţarea Mea!" (50: 45)
O adunare care îi obligă pe oameni la credinţă, este contra modelului islamic. Pentru că credinţa şi adorarea capătă valoare numai atunci când sunt făcute din propria iniţiativă. Cea mai bună faptă pentru religie este cea făcută de dragul lui Allah, în situaţia în care fiecare om este liber să facă ce vrea.
Istoria islamică are foarte multe exemple în care islamul a respectat fiecare religie şi fiecare mod de gândire.Ca exemplu putem cita mărturisirile misionarului englez Thomas Arnold, care lucra în cadrul guvernului creştin:
"Nu am auzit nimic despre faptul că musulmanii ar fi încercat să îi oblige pe necredincioşi sau pe creştini să accepte islamul. Dacă califii ar fi permis punerea în aplicare a acestor două planuri ( diversioniste), ar fi putut scoate şi ei Creştinismul din ţările lor aşa cum Ferdinand si Izabella au reuşit sa elimine Islamul din Spania, precum evreilor le-a fost interzis intrarea in Anglia timp de 350 de ani, si precum protestantismul din Franţa a produs crime in timpul lui Ludovic al14 lea. Şi nu se putea face nici un demers, când biserica Estică din Asia şi populaţia creştină din toată lumea, au renunţat la activităţile religioase, fiind numiţi necredincioşi. Astfel în faţa activităţii intense a bisericii creştine din Est, cei care conduceau după modelul lui Muhammed(s.a.s.), au dus o politică de libertate fata de creştini."

Uciderea unui om nevinovat este una din cele mai mari păcate. "...cel care ucide un suflet nevinovat de uciderea altui suflet nevinovat sau de o altă stricăciune pe pământ, este ca şi când i-ar ucide pe toţi oamenii, iar cel care lasă în viaţă un suflet este ca şi cum i-ar lăsa în viaţă, pe toţi oamenii. Trimişii Noştri au venit la ei cu semne învederate şi totuşi iată că mulţi dintre ei săvărşesc silnicii pe pământ şi după aceasta (venirea trimişilor)." (5: 32)
"Şi aceia care nu cheamă alt dumnezeu împreună cu Allah şi nu ucid sufletul pe care l-a oprit Allah, decât pe drept, şi aceia care nu preacurvesc -căci acela care face aceasta va afla pedeapsa." (25: 68)

Cei care acum scapă fugind de pedeapsă, în Ziua de Apoi nu vor putea scăpa de crunta pedeapsă a lui Allah. Din acest motiv, musulmanul ştie că va da socotelă în viaţa de după moarte şi se fereşte pe cât posibil de păcate.

Allah porunceşte dreptcredincioşilor, mila şi generozitate

Comportamentul musulamnului trebuie să fie: "Apoi, a fost dintre aceia care cred şi se îndeamnă la răbdare şi se îndeamnă la îndurare!... /Aceştia sunt adepţi ai dreptei."
(90: 17,18)
Comportamnetul frumos al celor care se îndrumă la bunătate va fi cel care va cântării cel mai mult în balanţa faptelor bune.

Când conduita islamică are ca obiectiv crearea unei lumi în pace, linişte, dragoste şi bucurie...

Sursa milei adevărate este iubirea Creatorului Suprem. Iubirea Creatorului , îl determină pe om să fie mai călduros cu creaţiile Lui. Datorită acestei iubiri musulmanul se comporta frumos cu toate aceste creaţii . Modelul comportamentului frumos este descris astfel în Coranul cel Sfânt. " Să nu jure cei înzestraţi cu belşug şi cu bogăţie dintre voi că ei nu vor mai da nimic rudelor, sărmanilor şi celor care purced pe calea lui Allah! Ci să ierte şi să miluiască. Oare nu voiţi voi ca Allah să vă ierte vouă? Iar Allah este Iertător, Îndurător." (24: 22)

...Dorinţa terorismului este de a crea o societate unde domneşte violenţa, frica şi haosul

"Cât despre aceia care înainte de ei, s-au statornicit în Casă şi în credinţă şi i-au iubit pe aceia care s-au dus în pribegie la ei, nu au avut în piepturile lor nici o supărare pentru aceea ce li s-a dat lor, ci i-au preferat pe ei lor înşişi, chiar dacă ei erau în nevoie. Iar aceia care se feresc de zgârcenia propriilor suflete, aceia sunt cei care izbândesc." (59: 9)
" Iar aceia care au crezut şi au purces pentru pribegieşi au luptat pe calea lui Allah , ca şi aceia care au dat adăpostşi au dat ajutor, aceia sunt cu adevărat credincioşi şi ei vor avea parte de iertare şi de răsplată îmbelşugată." (8: 74)
"Adoraţi-L pe Allah şi nu-i asociaţi Lui nimic! Purtaţi-vă bine cu părinţii, cu rudele , cu orfanii, cu sărmanii, cu vecinul apropiat si cu vecinul străin, cu tovarăşul de alături , cu călătorul de pe drum şi cu cei străini de mâinile voastre drepte , căci Allah nu-i iubeşte pe cel trufaş şi pe cel lăudăros!" (4: 36)
"Milosteniile sunt numai pentru săraci, pentru sărmani, pentru cei care ostenesc pentru ele, pentru cei ale căror inimi se adună (întru credinţă) , pentru slobozirea robilor, pentru cei îndatoraţi greu, pentru calea lui Allah şi pentru călătorul aflat pe drum. Aceasta este porunca de la Allah , iar Allah este Atoateştiutor (şi) Înţelept." (9: 60)
Acest comportament desăvârşit descris în Coran este datorat iubirii Creatorului lor. Legătura dreptcrediniosului cu Allah , îl determină pe acesta să aplice comportamnetul coranic. Obiectivul musulmanului este câştigarea mulţumirii lui Allah prin comportamentul frumos, el nu vrea în schimb nici măcar mulţumiri şi nici răsplată. În Coran sunt multe versete care vestesc pedeapsa cruntă a celui care nu respectă cu bună ştiinţă aceeste obligaţii.
"Ce va adus pe voi în focul Iadului? / Iar ei vor răspunde: Noi nu am fost dintre cei care au împlinit Rugăciunea / Şi nu l-am hrănit pe cel sărman." (74: 42-44)
" Luaţi-l şi puneşi-l în lanţuri, / Apoi lăsaţi-l să arda în Iad! / Apoi lăsaţi-l pe el cu un lanţ de şaptezeci de coţi măsură! / El nu a crezut în Allah cel Mare / Şi nu a îndemnat la hrănirea celui sărman! (69: 30-34)
Allah ne anunţă în Coran că o altă cauză care îl împinge pe om la pieire este socotirea mincinoasă a religiei şi nehrănirea sărmanilor, ca rezultat al necredinţei lor.
"Îl vezi tu pe cel care tăgăduieşte Judecata? / el este acela care îl alungă pe orfan (cu asprime) / Şi nu îndeamnă la hrănirea sărmanului. " (107: 1-3)
Musulmanul trebuie să fie generos şi milostiv. O astfel de persoană , nu poate accepta violenţa cauzată de terorism. Personalitatea teroristului contraviene cu comportamentul islamic. Teroristul este cel care mânat de furie răspândeşte chinul în jur, ura, moartea, stricăciunea şi scurgerile de sânge nevinovat.
Musulmanul care aplică sfaturile din Coranul cel Sfânt, se apropie de oameni cu dragoste, respect, are atituni pacifiste şi este moderat în tot ceea ce face.
Societatea cu astfel de oameni ar întrece şi cele mai dezvoltate societăţi actuale, pentru că în interiorul ei ar domnii bucuria, liniştea , siguranţa şi abundenţa.

Versetul din capitolul Al-'A'raf: "Fii cu iertare , porunceşte ceea ce este bun şi îndepărteazăte de neştiutori! " (7: 199) demonstrează că islamul este clădit pe iertare şi toleranţă.
Putem vedea cum de-a lungul istoriei, musulmanul a respectat toate aceste porunci. Vom descrie şi în paginile următoare, că acolo unde a ajuns musulmanul, a dus o politică liberală şi tolerantă. Acolo unde limba, credinţa şi cultura se opuneau cu cea a islamului au reuşit să creeze o atmosferă pacifistă şi prosperă. Motivul dăinuirii de-a lungul secolelor a imperiului Otoman, este atmosfera tolerantă adusă de islam.
În istorie,musulmanii sunt cunoscuţi ca fiind buni şi drepţi, toate etniile care făceau parte din imperiul Islamic, îşi puteau continua liniştiţi obiceiurile. Toleranţa caracteristic musulmanului, poruncit de Coran, aduce întregii lumi pace şi prosperitate.
"Nu este fapta cea bună deopotrivă cu fapta cea rea. Respinge fapta cea rea cu cea care este mai bună şi iartă-l pe acela care a fost între tine şi el duşmănie ca şi cum ar fi un prieten apropiat." (41: 34)
Allah a precizat în Coran că iertarea este una dintre lucrurile măreţe
"Răsplata pentru un rău este un rău deopotrivă cu el, însă răsplata aceluia care iartă şi care caută împăcare se află la Allah. El nu-i iubeşte pe cei nelegiuiţi!" (42: 40)
"Cei care dau milostenie atât atunci când au parte de belşug, cât şi atunci când sunt la necaz, care-şi stăpănesc mânia şi care iartă oamenilor, căci Allah îi iubeşte pe cei care plinesc fapte bune." (3: 134)
"...tu nu vei înceta să descoperi înşelătoria lor, afară de un mic număr dintre ei. Dar iartă- pe ei şi nu-i băga în seamă! Allah îi iubeşte pe cei care fac bine." (5: 13)

"...Ori de câte ori vor aprinde ei focul războiului, Allah îl va stinge. Ei caută să semene pe pământ stricăciune, însă Allah nu-i iubeşte pe cei care seamănă stricăciune." (5: 64)
Credincioşii, atunci când apare o neînţelegere, trebuie să aştepte până când războiul este chiar o necesitate şi trebuie să o facă numai dacă sunt atacaţi
"Dacă, însă , ei contenesc, atunci Allah este Iertător, Îndurător." (2: 192)
Putem observa şi din viaţa Profetului Muhammed (s.a.s.), că s-a recurs la război, numai în scopul de apărare. Profeţia lui Muhammed (s.a.s.) a durat 23 de ani. În aceşti primi 13 ani au trăit în mijlocul idolatrilor din Mekka, timp în care au fost victimele unor mari chinuri. Foarte mulţi musulmani au suportat chinuri fizice şi psihice, li s-au vandalizat casele şi toate proprietăţile. În ciuda acestor lucruri, musulmanii au îndurat fără să apeleze la violenţă, chemându-i mereu pe idolatri la pace.
Atunci când au ajuns la capătul răbdărilor, au migrat pentru început la Yasrib, apoi în Medina, unde şi-ai format propria conducere.

Chiar şi după formarea propriei politici , nu au început războaie cu politeiştii din Mekka. Ci doar după ce Profetul (s.a.s.) a primit versetul de mai jos, a poruncit poporului său să se pregătească de război.
"Li s-a îngăduit să se apere acelora care sunt atacaţi, căci ei sunt nedreptăţiţi. Iar Allah este în stare să-i ajute. / Pe aceia care au fost scoţi din căminele lor pe nedrept, pentru că ei au zis : "Domnul nostru este Allah!"... " (22: 39,40)
Pe scurt, Allah swt, a poruncit musulmanilor războiul, pentru că acestia erau chinuiţi. Cu alte cuvinte, războiul este permis doar cu scopul de apărare. În alte versete Allah swt ne indeamna sa nu începem bătălii din lucruri neîntemeiate.
"Luptaţi pe calea lui Allah impotriva acelora care se luptă cu voi, dar nu începeţi voi lupta, căci Allah nu-i iubeşte pe cei care încep lupte!" (2: 190)
După revelarea acestor versete au avut loc lupte între musulmani şi idolatrii din Mekka. În niciuna din aceste răzvoaie musulmanii nu au fost ei cei care au inceput lupta. Mai mult, chiar Profetul Muhammmed (s.a.s.) a iniţiat mai multe înţelegeri prin care li se propunea idolatrilor o viaţă în pace şi siguranţă. Cei care încălcau aceste înţelegeri erau întotdeauna necredincioşii, şi de aceea se ajungea din nou la război. Numărul musulmanilor creştea pe zi ce trece, iar Profetul Muhammmed (s.a.s.) a condus armata sa spre Mekka, cucerind-o. În această cucerire, nu a sângerat nici măcar nasul unui civil. Dacă Muhammmed (s.a.s.) ar fi vrut, s-ar fi răzbunat pe arabii din Mekka, însă el nu s-a atins de nici unul dintre ei. El (s.a.s.) i-a lăsat să-şi trăască propria credinţă în linişte. Unii politeişti au fost fermecaţi de această fire minunată , fapt ce i-a determinat ca în timp să îmbrăţişeze islamul de bună voie.
Nu numai cucerirea Mekkăi , ci în toate cuceririle care au avut loc în timpul profetului Muhammmed (s.a.s.), se respecta cu stricteţe obligaţia că nimeni nu avea voie să facă nici cel mai mic rău oamenilor nevinovaţi. Profetul i-a atenţionat pe musulmani de foarte multe ori, pentru aceste lucruri, iar însuşi comportamentul lui, le era exemplu. Într-una din hadisuri profetul Muhammmed (s.a.s.), le spunea astfel dreptcredincioşilor: " Ieşiţi în expediţie pentru religia profetului lui Allah swt. Dar să nu vă atingeţi de bătrăni, femei şi copii. Fiţi dintre cei care îndreaptă şi dintre cei evlavoşi. Allah îi iubeşte pe cei devotaţi."
Iar într-un alt hadis: "Nu-i omorâţi pe copii. Feriţi-vă să vă atingeţi de cei care au intrat în biserici pentru rugăciune! Nu-i omorâţi pe bătrăni şi pe femei. Nu tăiaţi copacii şi nu le daţi foc. Şi nici nu dărămaşi casele!"
Politica pacifistă şi tolerantă a Profetului (s.a.s.) îşi are sursa în Sfântul Coran. Allah swt, porunceşte în Coran că trebuie să ne purtăm cu bunătate cu cei care nu sunt musulmani.
"Allah nu vă opreşte să faceţi bine acelora care nu au luptat împotriva voastră , din pricina religiei, şi nu v-au alungat din căminele voastre, (ba din contră) să fiţi foarte buni şi drepţi, căci Allah îi iubeşte pe cei drepţi. / Însă Allah vă opreşte să-i luaţi ca aliaţi pe aceia care au luptata împotriva voastră, din pricina religiei, şi v-au alungat din căminele voastre, din pricina religiei voastre şi au ajutat la alungarea voastră..." (60: 8,9)

Versetele ne arată cum trebuie să privescă un musulman pe un nemusulman: un musulman trebuie să se comporte cu bunătate faţă de un nemusulman dar să nu se împrietenească cu cei care arată duşmanie islamului, iar dacă aceşti duşmani atacă musulmanii, iar din cauza acestui atac se ajunge la război, musulmanul este oligat să lupte cu dreptate, în limitele umanităţii. Orice barbarie, act de violenţă neîntemeiate sau atentate, sunt interzise. Într-un alt verset, Allah îi avertizează pe musulmani că furia împotriva duşmanului nu trebuie să-l oprească de la dreptate.
" O, voi cei care credeţi! Fiţi cu frică faţă de Allah şi martori dreptăţi!Să nu vă împingă ura împotriva unui neamsă nu fiţi drepţi! Fiţi drepţi, căci aceasta este mai aproape de evlavie! Şi fiţi cu frică de Allah, căci Allah este Bine Ştiutor a ceea ce faceţi voi!" (5:
Thomas W. Arnold, The Preaching of Islam

Lun	Mar	Mier	Joi	Vin	Sam	Dum
1	2	3	4	5	6	7
8	9	10	11	12	13	14
15	16	17	18	19	20	21
22	23	24	25	26	27	28
29	30