Scrierea Coranului

**Admin** Mar Mai 17, 2011 4:32 pm

I. Scrierea versetelor Coranului şi aranjarea lor în timpul vieţii profetului Muhammed

Revelarea Coranului a durat douăzeci şi trei de ani. Aceasta este perioada de timp în care s-a definitivat această Carte glorioasă în sensul revelării versetelor şi aranjării surelor. Cum a fost orânduit în forma sa actuală? A scris cineva tot ceea ce a fost revelat în timpul vieţii profetului Muhammed :s:?

Hadisurile referitoare la aranjarea şi ordonarea materialului în forma sa de astăzi sunt de acord asupra faptului că această ordonare este instituită şi că ea s-a făcut fără efortul Profetului sau al vreunuia dintre companionii săi, în timpul vieţii lui sau după moartea lui. El a primit revelaţiile de la Allah Preaînaltul prin intermediul lui Gavriil - pacea asupra lui! - în ordinea în care i-au fost trimise.

Imamul Ahmad a relatat, preluând de la Osman bin Abu Al-’As, care a spus: “Stăteam alături de Trimisul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - când s-a uitat fix spre un bărbat şi a zis: “A venit Gavriil şi mi-a poruncit să pun acest verset în acest loc din această sură. “Allah porunceşte dreptatea, plinirea faptei bune şi dărnicia faţă de rude” (16 : 90).

Al-Qurtubi a relatat, cu tot lanţul de transmiţători, că Ibn Abbas a zis: “Ultimul verset din Coran care a fost revelat este acesta: “şi fiţi cu frică de Ziua în care vă veţi întoarce la Allah, când fiecare suflet va fi răsplătit după ceea ce a agonisit şi ei [oamenii] nu vor fi nedreptăţiţi!” (2 : 281). şi Gavriil a zis: “O, Muhammed! Aşază-l pe el după versetul două sute optzeci din sura Al-Baqarah!”

Pornind de la aceasta, savanţii, istoricii şi cercetătorii sunt unanim de acord cu faptul că orânduirea versetelor Coranului este un lucru instituit de către Allah Preaînaltul.

Afirmaţia referitoare la orânduirea versetelor este valabilă şi pentru aranjarea surelor în ordine şi la plasarea formulei besmallah (“În numele lui Allah Cel Milostiv, Îndurător”) la începutul lor. Judecătorul Abu Bakr bin At-Tayyib a relatat următoarea istorie preluată de la Makki în legătură cu explicarea “Surei Căinţei” [Surat At-Tawbah]: Aşezarea versetelor în sure şi plasarea expresiei besmallah (adică Bismillahi-r Rahman-ir Rahim) la începutul lor este instituită.

Întrucât profetului Muhammed :s: nu i-a fost poruncit să plaseze expresia besmallah la începutul “Surei Căinţei”, aceasta a rămas fără besmallah.

Consemnarea în scris a Coranului. Istoricii şi cercetătorii au fost în unanimitate de acord cu faptul că profetul Muhammed - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - a fost analfabet, neştiind să citească şi să scrie. Allah Preaînaltul a grăit: “şi tu nu ai citit mai înainte de ea nici o altă carte şi nici nu ai scris-o cu dreapta ta [fiindcă era neştiutor de carte]. Atunci s-ar fi îndoit cei care tăgăduiesc Adevărul” (29 : 48).

Numai că profetul Muhammed :s: a încredinţat scrierea Coranului care i-a fost pogorât anumitor companioni ai săi, cărora li s-a dat numele de “copişti ai revelaţiei”.

Cei mai cunoscuţi dintre aceştia au fost: Abu Bakr, Omar Osman, Ali, Zayd bin-Thabit, Az-Zubayr bin ‘Awwam etc. Ei au consemnat Coranul pe oase, frunze de palmier şi table de piatră subţire şi alte obiecte asemănătoare lor, potrivite pentru acest scop. Ceea ce scriau era depus în casa profetului Muhammed :s:, iar după aceea copiau şi pentru ei alte
exemplare, pe care le păstrau la ei. Dar ceea ce au făcut “copiştii revelaţiei” în timpul vieţii profetului Muhammed nu a fost un Coran adunat între două coperţi, ci doar o consemnare a ei în scris, în conformitate cu ordinea surelor şi versetelor, după cum ele i-au fost revelate Trimisului lui Allah - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! Au existat printre companioni mulţi care au urmărit versetele Coranului şi ordinea lor şi le-au reţinut pe de rost, ajungând în felul acesta să reţină pe de rost întregul Coran. Printre cei mai vestiţi dintre ei s-au numărat Abd Allah bin Mes’ud, Ubai ben Kea’b şi Zeyd ben Thabit. Ceilalţi companioni au reţinut anumite părţi din Coran, în funcţie de ceea ce au copiat pentru ei sau după cum au putut. Un număr mare de companioni a continuat să se dedice memorării Coranului. Aceşti oameni sunt cunoscuţi în istoria islamică sub numele de cititori. Acest lucru este demonstrat şi de afirmaţia cronicarilor că în bătălia de la Al-Yamama, din vremea primului calif, Abu-Bakr, au pierit şi optzeci de companioni dintre aceia care ştiau Coranul pe de rost.

Din această afirmaţie înţelegem că prima generaţie de companioni a memorat Coranul cel nobil şi l-a transmis celor care au venit după ei pe două căi:

1. Copierea de către anumite persoane cărora profetul Muhammed :s: le-a încredinţat această misiune;
2. Memorarea lui, preluându-l de la marii cititori dintre companioni şi de la cei care-l ştiau pe de rost, preluându-l de la Trimisul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! -, stabilindu-le modul de rostire. Este evident din cele prezentate că, în timpul vieţii profetului Muhammed :s: , Coranul nu a fost adunat într-un singur volum (mushaf), adică într-o singură carte.

II. Ce s-a întâmplat în vremea primului calif, Abu Bakr?

După ce profetul Muhammed :s: s-a săvârşit din viaţă şi i-a succedat la conducerea comunităţii Abu Bakr şi în urma bătăliei de la Al-Yamama, în care a pierit un mare număr dintre aceia care ştiau Coranul pe de rost, Omar bin al-Khattab i-a poruncit lui Abu Bakr să strângă Coranul şi să-l păstreze între două coperte, de teamă că cei care ştiau Coranul pe de rost se vor stinge din viaţă şi se vor ivi deosebiri între oameni în privinţa lecturii lui. Iată ce a relatat Al-Bukhari în acest sens despre Zayd bin Thabit, care a zis: „După bătălia de la Al-Yamama, Abu Bakr a trimis după mine; când am sosit, l-am găsit acolo şi pe Omar. şi a zis Abu Bakr: «Omar a venit la mine şi mi-a spus că moartea a fost cumplită cu cititorii Coranului în bătălia de la Al-Yamama şi că el se teme că şi alţi cititori s-ar putea să piară, şi în alte bătălii, şi - prin urmare - să dispară o bună parte din Coran, mi-a spus că socoteşte nimerit să poruncesc să fie adunat Coranul». I-am zis lui Omar: «cum să faci un lucru pe care nu l-a făcut Trimisul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!?» Dar Omar a zis: «Jur pe Allah că aşa este mai bine!» şi a continuat să stea de vorbă cu mine, până ce Allah mi-a deschis pieptul şi am ajuns să împărtăşesc părerea lui Omar. Iar Zayd a mai adăugat: «Abu Bakr a zis: “Tu eşti un bărbat în putere şi mintos şi nu avem nici o bănuială în privinţa ta. Tu ai însemnat revelaţia pentru Trimisul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! Aşadar, urmăreşte Coranul şi adună-l!»” Jur pe Allah că dacă mi-ar fi cerut să mut un munte din loc nu mi-ar fi fost mai greu decât să adun Coranul, aşa cum mi-au cerut! şi am purces la urmărirea Coranului şi la strângerea lui. Foile pe care s-a scris s-au aflat la Abu Bakr, până ce el s-a stins din viaţă, apoi la Omar - în timpul vieţii lui -, apoi la Hafsa, fiica lui Omar - Allah fie mulţumit de ea!

Lucrul nou pe care l-a poruncit Abu Bakr a fost adunarea părţilor Coranului care au fost dispersate, apoi copierea pe foi aranjate în ordine, pentru a fi păstrate în casa califului şi pentru a fi un etalon pentru modul de citire şi de vocalizare.

Luând cunoştinţă de metoda urmată de Zayd bin Thabit în verificarea versetului înainte de consemnarea lui, vom înţelege acurateţea deosebită la care s-a ajuns în consemnarea şi adunarea Coranului. Zayd bin Thabit nu consemna un verset din Coran decât în prezenţa a doi martori care cădeau de acord cu el în privinţa rostirii şi alţi doi martori care să-l aibă scris după graiul Profetului Muhammed :s:, cu toate că el ştia mai bine decât ceilalţi Coranul pe de rost şi nu ar mai fi fost nevoie să-şi impună acest efort. Dar evlavia şi prudenţa l-au determinat să se situeze pe sine - întrucât lui i-a revenit misiunea de a consemna - pe ultimul loc între companioni.

III. Ce s-a întâmplat în timpul califatului Osman bin Affan?

Lucrurile au rămas la stadiul la care le-a adus Abu Bakr în vremea conducerii lui, în vremea lui Omar bin Al-Khattab - cel de al doilea calif -, precum şi la începutul conducerii lui Osman bin Affan - cel de al treilea calif. Dar la începutul domniei lui Osman s-a întâmplat un lucru care a atras atenţia musulmanilor asupra necesităţii de a exista mai multe copii ale acestei Cărţi etalon, avizate de califi, care să fie trimise în diverse regiuni pentru ca toată lumea să citească Coranul după ele, astfel încât, din pricina diverselor greşeli şi idiomuri, lumea să nu ajungă la recitări şi rostiri diferite ale Coranului sau la deformări ale rostirii şi vocalizării Coranului.

Iată ce a relatat Al-Bukhari, preluând de la Anas bin Malik: “Huzayfa bin Al-Yaman a venit la califul Osman bin Affan. şi Huzayfa participa împreună cu neamul şamului la cucerirea Armeniei şi Azerbaidjanului, alături de neamul Irakului. Huzayfa bin Al-Yaman s-a înspăimântat de modul diferit în care ei citeau. şi i-a zis Hazayfa lui Osman: “O, emir al credincioşilor, îndreaptă această comunitate înainte de a ajunge să aibă păreri diferite asupra Cărţii sale, aşa cum s-a întâmplat cu iudeii şi cu creştinii!”

Osman a trimis pe cineva la Hafsa, soţia Profetului la care este păstrată Cartea etalon, zicându-i ei: “Trimite-ne foile care se află la tine, ca să le copiem în câteva cărţi şi pe urmă ţi le vom da înapoi!” Hafsa i le-a trimis lui Osman şi el le-a dat poruncă lui Zayd bin Thabit, lui Abdullah bin Az-Zubayr, lui Sa’id bin Al-’As şi lui Abd Ar-Rahman bin Hişam să copieze câteva cărţi. Iar după ce au copiat ei foile în cărţi, Osman a trimis înapoi Hafsei foile şi a trimis în fiecare regiune câte o carte dintre cele copiate şi a poruncit să fie arse orice alte foi sau cărţi care s-ar mai fi aflat afară de acestea”.

Motivul pentru care Osman a luat această decizie a fost ştirea care i-a parvenit despre citirea diferită a Coranului de către unii musulmani, din pricina extinderii ariei islamice şi convertirii unui mare număr de nearabi la Islam. Aceasta l-a determinat să fie drastic în hotărârea pe care a luat-o de a porunci să fie arse orice alte foi sau cărţi care s-ar afla în mâinile oamenilor, pentru limitarea la cele autorizate şi pentru a apăra rostirea corectă. Însă el a luat această decizie după ce i-a strâns pe muhajiriţi şi pe ansari, precum şi pe o serie de reprezentanţi de vază ai Islamului şi i-a consultat şi au fost cu toţii de acord cu copierea cărţilor după etalonul autorizat şi distrugerea oricăror altor exemplare şi foi. Cercetătorii şi istoricii sunt de acord în majoritatea lor cu faptul că din porunca lui Osman au fost copiate şapte exemplare: unul dintre ele a fost păstrat la el, primind numele de exemplar etalon (Al-Musaf Al-Imam), iar celelalte au fost trimise la Kufa, Basra, în şam, în Yemen, la Mekka şi în Bahrein. Se poate afirma cu certitudine că unul dintre exemplarele osmaniene s-a aflat în marea moschee a Omeyyazilor de la Damasc până în secolul VIII h., căci Ibn Kathir spune în lucrarea sa Fada’il al-Qur’an “Virtuţile Coranului”: “Cel mai vestit dintre exemplarele osmaniene etalon de astăzi este cel care se află în moscheea din Damasc, în colţul dinspre est faţă de compartiment...”

Actul întreprins de Osman - Allah fie mulţumit de el! - s-a petrecut în anul 25 h., în vreme ce actul lui Abu Bakr a avut loc în anul 12 h.

Dorim să mai facem precizarea că Zayd bin Thabit a fost unul dintre companionii care a cunoscut cel mai bine vocalizarea Coranului şi l-a memorat cel mai bine. El i-a făcut ultima prezentare a Coranului profetului Muhammed - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - cu puţin înainte de săvârşirea sa din viaţă, iar profetul Muhammed a
acceptat-o şi a poruncit oamenilor să înveţe Coranul după citirea lui Zayd. Toţi savanţii şi cercetătorii au acceptat că exemplarele pe care Osman le-a repartizat în diferite regiuni au reprezentat copii fidele ale Coranului care i-a fost revelat profetului Muhammed :s: şi pe care el l-a citit.

Reflectând după această expunere succintă asupra istoriei cărţii glorioase din momentul când ea i-a fost trimisă profetului Muhammed :s: şi până astăzi, în ceea ce priveşte fazele prin care a trecut treptat scrierea ei, strângerea ei şi studierea ei, ai impresia că te afli în faţa unui soare strălucitor şi limpede care se mişcă pe bolta cerului senin în faţa ochilor tăi, fără ca în jurul lui să se vadă nici un petic de nor care l-ar putea acoperi, fără ca între tine şi el să fie vreo furtună sau ceaţă care l-ar putea învălui. Este un lanţ neîntrerupt de înregistrări scrise exact şi de receptare orală corectă care merg una alături de cealaltă într-o sincronie perfectă de când a început revelarea Coranului şi până în clipa de faţă, fără să lipsească din el nici o verigă şi fără să existe prin el nici o breşă prin care şi-ar putea face loc îndoiala şi nici o deosebire care ar putea stârni vreun dubiu.

Care altă carte a străbătut în decursul secolelor un drum atât de lung, fiind perfect păstrată şi apărată? Raţiunea nu înţelege din aceasta decât că timpul şi secolele au confirmat adevărul celor exprimate de glasul lui Allah Preaînaltul şi Preaputernicul: “Într-adevăr, Noi am pogorât Coranul şi Noi îi vom fi păzitori!” (15 : 9) şi al cuvintelor lui Allah Preaputernicul: “Ea este o Carte plină de putere. /Deşertăciunea nu va veni la ea nici dinaintea şi nici din urma ei, pentru că ea este o Revelaţie de la un Înţelept Vrednic de Laudă [Hakim, Hamid] (41 : 41-42).

Lun	Mar	Mier	Joi	Vin	Sam	Dum
1	2	3	4	5	6	7
8	9	10	11	12	13	14
15	16	17	18	19	20	21
22	23	24	25	26	27	28
29	30